FIV

Diagnosticul genetic de preimplantare (PGD)

pgd_fiv_articol

Aducerea pe lume a unui copil sănătos este o dorință firească a tuturor cuplurilor, în condițiile în care riscul transmiterii unor afecțiuni genetice de la părinți la copii este deosebit de mare.

Dacă afecțiunea genetică este diagnosticată în cursul perioadei de graviditate, aceasta se soldează cu întreruperea sarcinii, ceea ce implică un triplu cost pentru cuplul în cauză – sentimental, somatic și, nu în ultimul rând, economic.

Pentru a preîntâmpina această situație nedorită, există o soluție alternativă: diagnosticul genetic de preimplantare, cunoscut sub numele de analiza PGD.

Diagnosticul genetic de preimplantare permite descoperirea anomaliilor embrionilor, înainte ca aceştia să fie implantaţi în uter. Mai precis, PGD ajută la determinarea genotipului embrionilor, înainte de obţinerea unei sarcini prin fertilizarea in vitro, asigurând astfel nașterea de copii sănătoși.

Analiza PGD se utilizează pentru diagnosticarea bolilor monogenice, ca talasemia şi fibroza chistică, precum şi pentru aproximativ alte 350 de afecţiuni genetice rare (hiperplazia congenitală renală, Coreea lui Huntington, boala Cadasil, tulburările neuromusculare etc.).

De asemenea, PGD poate fi aplicată pentru a exclude genele care afectează calitatea vieţii sau care pot conferi viitorului copil condiţii de viaţă limitative, precum diabetul şi cancerul.

În cazul cuplurilor cu boli genetice, care au deja un copil purtător de boli ereditare, metoda diagnosticului genetic de preimplantare este recomandată nu doar pentru a da nașterea unui copil sănătos, ci şi pentru controlul histocompatibilității. Scopul este realizarea unui transplant de la copilul sănătos, la copilul bolnav al familiei.

Procedura de diagnostic

Diagnosticul genetic de preimplantare se realizează în cadrul unei încercări de fertilizare in vitro, în perioada cuprinsă între ovulație și transferul de embrioni. Astfel, la fiecare ciclu de fertilizare in vitro, se provoacă stimularea ovariană a femeii, cu ajutorul terapiei medicamentoase, după care urmează extragerea ovocitelor (puncția foliculară, cu îndrumare ecografică) şi prelucrarea lor în laborator. În continuare, se realizează fertilizarea ovocitelor cu materialul seminal, prin tehnica de injectare a spermatozoizilor în interiorul ovulelor. Ovulele astfel fertilizate sunt păstrate în  laborator.

Pentru diagnosticul genetic, este necesară prelevarea câtorva celule, prin biopsie, din  ovulele fecundate. Biopsia se poate efectua la ovulele din cea de-a 3-a zi sau la blastocitele din ziua a-5-a, imediat după fertilizare.

Din fiecare ovul fecundat se vor preleva una sau mai multe celule, care sunt supuse analizei genetice. Siguranța biopsiei embrionului, în scopul diagnosticului genetic de preimplantare, se realizează în laboratorul de fertilizare in vitro. Procedura este garantată de cele mai performante centre medicale din lume. Extragerea unei celule nu pune în pericol embrionul. Biopsia se efectuează cu ajutorul unui laser special, conectat la microscop, iar această metodă nouă permite recoltarea în siguranţă a celulelor din embrion.

Celulele recoltate prin biopsie, introduse în eprubete numerotate, sunt trimise laboratorului de genetică. Aici sunt supuse unor serii de analize moleculare, pentru diagnoză. Se poate efectua o biopsie a blastomerului (este extrasă o singură celulă) sau o biopsie a blastocistului (sunt recoltate 2-6 celule, din circa 150 de celule, cât conține un blastocist). După biopsie, celulele fertilizate sunt păstrate în incubatoarele laboratorului, până la încheierea analizei genetice.

În ziua transferului embrionar vor fi cunoscute şi rezultatele controlului genetic, pe baza căruia vor fi selectați embrionii ideali pentru transfer. Vor fi aleşi embrionii fiziologici, sănătoși, în timp ce embrionii care se dovedesc a fi purtători de boli genetice vor fi excluşi.

Indicații pentru PGD

Diagnosticarea precoce a bolilor genetice

Diagnosticul de preimplantare este recomandat cuplurilor afectate de boli ereditare, care au şanse mari de a transmite aceste boli copiilor. Analiza PGD poate fi aplicată pentru toate bolile cu transmitere genetică, dar și pentru a exclude genele care sunt asociate cu diverse tumori – de pildă neurofibromatoza, neoplazia endocrină multiplă de tip II şi retinoblastomul. Pentru diagnosticul semnelor genetice ereditare sunt fololsite metode ale biologiei moleculare, cum ar fi reacţia în lanţ a polimerazei (Polymerase chain reaction- PCR). 

Verificarea anomaliilor cromozomiale

Cuplul în care unul dintre parteneri este purtător de anomalii cromozomiale (translocaţii, inversiuni cromozomiale etc.), are un risc crescut de a concepe embrioni anormali, din care se dezvoltă copii cu defecte congenitale sau cu retard mental. PGD reduce riscul acestor efecte adverse, ca și riscul de avort spontan. Prin diagnosticul genetic preimplantar sunt aleși pentru transfer doar embrionii cu cariotip normal sau cu o translocaţie cromozomială echilibrată.

Procedura este indicată pentru femeile aflate la vârsta fertilă înaintată, pentru cele cu antecedente de avorturi spontane, precum și pentru cele care au înregistrat o serie de eşecuri repetate de fertilizare in vitro. Studiile internaționale de profil arată că, în aceste cazuri, aproximativ 60% din ovulele fecundate în etapa canelură (3 zile dupa fertilizare) şi 40% din blastocistele cultivate în laborator (5-6 zile dupa fertilizare) au anomalii cromozomiale. Selecția de embrioni devine asfel esențială, înaintea transferului lor în uter.

Pentru controlul anomaliilor cromozomiale este utilizată pe scară largă tehnica  citogenetică bazată pe hibridizarea fluorescentă (Fluorescent in situ hybridization-FISH). Însă metoda FISH are un mare dezavantaj, dat fiind că numărul de cromozomi care poate fi controlat este limitat (de obicei sunt cotrolaţi de la 9 până la 24 de cromozomi), fără a da o imagine clară legată de starea de ansamblu a cromozomilor embrionului.

O nouă metodă, practicată la Clinica Genesis din Atena, încă din anul 2010, vizează hibridizarea genomică comparativă a AND-ului (CGH-Array), în care sunt investigate toate perechile de cromozomi ale celulei umane.

Controlul de histocompatibilitate

Metoda PGD, în paralel cu controlul de histocompatibilitate (HLA typing), se aplică cuplurilor care doresc copii sănătoși, în vederea transplantului de celule stem pluripotente fraților acestora, care suferă de boli grave precum leucemia.

În 2005, la Centrul de Reproducere Umană al Clinicii Genesis din Atena (Grecia) a fost aplicată PGD, împreună cu controlul de histocompatibilitate, pentru o familie al cărei copil suferea de boala cronică granulomatoasă. Acest succes a fost raportat  într-o revistă ştiinţifică de renume. De asemenea, PGD și controlul de histocompatibilitate au fost utilizate şi în cazul unei familii al cărei copil suferea de anemia celulelor seceră.  Rezultatul a fost nașterea unor gemeni, de la care s-a făcut un transplant de celule stem, la fratele lor bolnav. Succese asemănătoare s-au obținut și pentru talasemie, Fanconi, sindromul Bruton agamaglobulinemie x linkată, sindromul acut de imunodeficienţă totală, sindromul Wiskot-Aldrich etc.

PGD a permis nașterea a mii de copii sănătoși

Metoda diagnosticului de preimplantare, dezvoltată la sfârşitul anilor 1980, a fost  implementată pentru prima dată în 1989, de către un grup de oameni de știință de la spitalul Hammersmith din Londra. Prima sarcină cu aplicarea PGD a fost raportată în 1990. De atunci și până în zilele noastre, în întreaga lume s-au născut mii de copii sănătoși, scutiți de afecțiuni genetice.

Clinica Genesis din Atena: garanție de calitate, experiență și profesionalism

Laboratorul de diagnostic genetic de preimplantare a fost înfiinţat la Centrul de Reproducere Umană al Clinicii Genesis din Atena (Grecia) în anul 2001.

În cadrul procedurii PGD, Centrul din Grecia practică o biopsie inovatoare, la stadiul de blastocist, care permite recoltarea unui număr mai mare de celule (până la 20), cu o siguranţă deplină pentru embrion, ajutând la efectuarea multiplelor analize genetice. Această tehnică inovatoare a contribuit la o premieră mondială: nașterea primului copil sănătos, scutit de talasemie, în anul 2004.

Au urmat și alte reușite: nașterea primului copil din lume fără boală cronică granulomatoasă moștenită ereditar care, în paralel cu transplantul de celule stem, a salvat şi viaţa fratelui său, în anul 2005 ; nașterea primilor copii din lume fără boala Cardasil și fără hiperplazie suprarenală congenitală, în 2006; nașterea copiilor fără sindromul maxilo-facial (FSHD) moștenit genetic, în 2007; naşterea unui copil sănătos, într-o familie purtătoare de sindrom LEBER, cu alți doi copii orbi (care a constituit subiectul unui reportaj transmis de CNN).

Pentru reușitele sale, Centrul din Grecia a fost inclus în paginile de istorie universală a tehnicii de fertilizare in vitro (www.IVF-Worldwide.com). Laboratorul Clinicii Genesis este membru în consiliul de administraţie al Societăţii Europene de Diagnostic Genetic (ESHRE PGD Consortium).

Screening genetic de preimplantare (PGS)

pgs_fiv_articol

La cuplurile în care femeile au o vârstă fertilă înaintată sau există antecedente de avorturi spontane recurente ori o serie de eșecuri repetate de fertilizare in vitro (FIV), se utilizează screeningul genetic preimplantar (PGS) pentru verificarea anomaliilor cromozomiale numerice la embrioni înainte de transferul lor în uter.

Multe studii au arătat că, în aceste cazuri, aproximativ 60% din ovulele fecundate în etapa canelura (3 zile dupa fertilizare) și 40% din blastociste (5-6 zile dupa fertilizare) cultivate în laborator au anomalii cromozomiale.

Modalitatea prin care se efectuează această procedură implică efectuarea biopsiei embrionului în laboratorul de fertilizare in vitro. Se vor recolta câteva celule de la embrion, cu scopul de a fi supuse analizelor genetice. Biopsia celulelor se face cu ajutorul unui laser special, care este conectat la microscop. Această procedură nouă ajută la recoltarea în siguranță a celulelor din embrion. Biopsia blastociștilor predomină în fața celorlalte metode, întrucât permite recoltarea unui număr mai mare de celule (până la 20) cu o siguranță deplină pentru embrion, ajutând în paralel la efectuarea multiplelor analize genetice.

Metode de analiza genetica

Clinica noastră din Atena colaborează cu centre genetice de înaltă clasă și aplicăm pe scară largă metoda diagnosticării genetice preimplementare, pentru controlul afecțiunilor genetice și a aranjamentelor cromozomiale.

Pentru controlul anomaliilor cromozomiale este utilizată pe scară largă tehnica citogenetica bazată pe hibridizarea fluorescentă (Fluorescent in situ hybridization-FISH).

Însă metoda FISH are un mare dezavantaj: este limitat numărul de cromozomi care poate fi controlat (de obicei sunt controlati de la 9 până la 24 de cromozomi), fără a da o imagine clara legată de starea cromozomilor embrionului.

Recent, s-a pus în aplicare o nouă tehnologie care să ajute cuplurile care fac parte din această categorie. Și anume, controlul genetic preimplantar al cromozomilor prin metoda de hibridizare genomică comparativă a AND-ului (CGH-Array), unde sunt controlate toate cele 23 perechi de cromozomi, atât cât cuprinde celula umană. Această nouă metodă se aplică în diverse țări din străinătate, iar la clinica Genesis este folosită  încă din anul 2010.

FIV tratament infertilitate

tratament_fiv_articol

Stimularea ovariană

Procedura de fertilizare in vitro are mai multe etape, iar prima dintre ele este stimularea ovariană. Încercăm să stimulăm ovarele, printr-o terapie medicamentoasă specifică, astfel încât acestea să producă mai mulţi foliculi, cu scopul de a obţine mai multe ovule.

Foliculul este, de fapt, o „pungă” mică plină cu lichid, în interiorul căreia se dezvoltă şi se maturizează ovulul. Multiplicând foliculii, vom dispune de mai mulţi embrioni care, după fertilizare, vor spori şansele obținerii unei sarcini reușite.

Monitorizarea numărului şi a creșterii foliculilor în timpul tratamentului se realizează prin ecografie transvaginală şi cu ajutorul unor teste hormonale din sânge . Aceste analize permit stabilirea momentului propice pentru efectuarea recoltării ovocitelor.

Combinaţia de medicamente destinate producerii și maturizării foliculilor, așa numitele gonadotropine sintetice, ca și dozajul acestora sau tipul de terapie sunt adaptate și individualizate în funcție de vârsta pacientei, de reacția ovarelor acesteia, precum și de nevoile fiecărui cuplu.

Cuplul trebuie să realizeze faptul că începerea tratamentului de stimulare ovariană nu garantează şi recoltarea ovulelor. În cazul unor paciente, medicația poate să nu producă reacțiile așteptate, de creștere și de maturizare a foliculilor. Însă aceste aspecte vă vor fi explicate în detaliu de în cadrul unei consultații medicale. Pe durata stimulării ovariene, este posibil să simțiți un mic disconfort în partea inferioară a abdomenului, ca urmare a creşterii în volum a ovarelor, în încercarea lor de a reacţiona la tratament. Nu trebuie să vă îngrijoraţi, deoarece acest lucru este firesc.

Trebuie să mai știți că, prin producerea mai multor ovule, cresc semnificativ șansele fertilizării in vitro. De asemenea, se creează posibilitatea păstrării şi congelării ovulelor sănătoase (pentru o concepție care va avea loc în viitor) sau a embrionilor rămaşi. Materialul biologic crioconservat va putea fi utilizat ulterior, în situația în care prima încercare nu va da rezultatul scontat. Femeia nu va mai fi nevoită astfel să înceapă o nouă terapie medicamentoasă.

Colectarea ovocitelor

Colectarea ovocitelor se realizează după încheierea monitorizării maturării foliculare, prin puncţie foliculară transvaginală. Extragerea ovocitelor se realizează cu ajutorul ecografului. Este o procedură scurtă, nedureroasă, care poate fi urmărită şi de către soţ. La cerere, se poate face o anestezie ușoară (sedare) sau o anestezie totală. Dacă în cazul dumneavoastră este contraindicată anestezia, extragerea ovocitelor se poate efectua şi fără anestezie.

În ziua recoltării este indicat să vă prezentați la clinică împreună cu soţul, cu cel puțin o jumătate de oră înainte de ora stabilită. Cu o seară înainte, trebuie să nu mâncați. Consumul de apă, cafea, gumă de mestecat sau bomboane va fi evitat înainte de recoltare, pentru a preîntâmpina senzațiile de vomă.

După recoltarea ovocitelor, puteți mânca normal. Preferabil ar fi însă să începeţi cu lichide precum apa sau sucul de portocale și să consumaţi o hrană uşoară. După recoltarea ovocitelor, este posibil să aveţi secreţii de culoare maro. S-ar putea, de asemenea, să simţiţi un disconfort şi o uşoară durere în regiunea abdomenului inferior, însă nu trebuie să vă îngrijorați, deoarece astfel de reacții sunt normale. Totodată, este posibil să aveți o temperatură ușoară, în jur de 37,3°C. Dacă simţiţi că aveţi febră, atunci măsuraţi-vă temeperatura şi anunţaţi-ne.

Fertilizarea

Ovocitele, colectate de embriologi din lichidul folicular, sunt depozitate într-o cultură specială, în incubatoare. Imediat după recoltarea ovocitelor, soţul va trebui să doneze materialul seminal. În cazul în care bărbatul se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește donarea materialului seminal în momentul respectiv, se poate utiliza material seminal disponibil, donat în zilele precedente. Materialul seminal (sperma) trebuie reînnoit (prin masturbare sau ca urmare a contactului sexual). Acesta este donat de soţ la clinică sau poate fi adus de acasă, după ce în prealabil a fost recoltat într-un recipient steril.

Există două metode de fertilizare in vitro care se efectuează în laborator:

Prima metodă este una simplă. Ovulul este pus în contact cu un număr mare de spermatozoizi, iar unul dintre aceştia va penetra zona pellucidă (de protecţie) a ovulului şi îl va fertiliza. Astfel, la câteva ore dupa extragerea ovulelor – după ce sperma a fost supusă unui tratament pentru îndepărtarea lichidului de prostată – şi s-au selectat spermatozoizii cu motilitate bună, aceştia, împreună cu ovocitele, sunt amplasaţi în lichidul cultură (FIV clasic).

Cea de-a doua metodă, care va fi descrisă detaliat mai jos, se aplică în cazurile de infertilitate masculină (oligospermie) și vizează injectarea intracitoplasmatică a spermatozoidului (ICSI). În 16-20 de ore de la efectuarea procedurilor FIV, se realizează controlul fertilizării. Dacă fertilizarea a reușit, la microscop pot fi observaţi doi pronuclei (două forme rotunde) în interiorul ovulului.

Departamentul de embriologie vă va putea comunica numărul de ovule fertilizate, precum şi ziua şi ora la care se va putea face transferul de embrioni. Embrionii sunt ținuți în cultură până ajung la stadiile de morulă sau de blastocist, ceea ce mărește semnificativ șansele obținerii unei sarcini. Nu toți embrionii formați ajung însă în aceste stadii, ci numai cei mai sănătoși dintre ei, mai precis circa 4 embrioni din 10, realizându-se astfel o selecție naturală a embrionilor viguroși.

Injectarea spermatozoidului

Dacă există probleme cu privire la numărul sau la mobilitatea spermatozoizilor, inseminarea se poate realiza cu ajutorul unor tehnici speciale. În prezent este utilizată pe scară largă injectarea intracitoplasmatică a spermei în ovule, cunoscută drept tehnica ICSI, permisă de evoluția științei și de progresul tehnologic.

Această tehnică permite utilizarea materialului seminal de la soț, chiar și în cazurile grave de infertilitate masculină, generate de numărul insuficient de spermatozoizi, de motilitatea redusă a materialului seminal sau de deficitul complet de spermatozoizi din spermă (azoospermie). În trecut, singura soluție a cuplurilor în care bărbații aveau astfel de probleme de infertilitate era utlizarea materialului seminal provenit de la un donator. De asemenea, prin tehnica ICSI pot fi rezolvate acele cazuri în care există spermatozoizi suficienţi din punct de vedere cantitativ dar care, din motive necunoscute, nu se pot fertiliza prin metoda clasică de inseminare in vitro.

În cazul bărbaților care suferă de azoospermie totală, există posibilitatea de a recolta spermatozoizi din epididim (PESA) sau prin testicul (TESA), cu ajutorul unui ac fin şi sub anestezie locală. Injectarea intracitoplasmatică a spermei reprezintă, în fapt, o intervenţie chirurgicală microscopică în ovul. Cu ajutorul unui microscop foarte puternic, este capturat cu micro-pipeta un spermatozoid. El este introdus apoi în ovul, efectuându-se un orificiu în membrana exterioară de protecție a ovulului, mai precis în zona lui transparentă, pellucida.

Această membrană protejează ovulul și embrionul nou format, în primele lui zile de viaţă. De obicei, după 2-3 zile de la transferul embrional, pellucida se dizolvă, iar embrionul lăsat liber se poate împlânta în endometru. Atunci când membrana exterioară este dură sau foarte tare, embrionul nu se poate elibera uşor. În acest caz, cu puţin înainte de transferul embrionar, cu ajutorul laserului și la microscop se efectuează o deschidere artificială a pellucidei (ecloziunea asistată). Metoda este una micro-invazivă iar necesitatea aplicării ei apare de cele mai multe ori la femeile cu vârste de peste 40 de ani. Ecloziunea asistată ajută la implantarea eficientă a embrionului în uter şi măreşte şansele de succes ale fertilizării.

Transferul embrionar

După fertilizare, ovulele deja fecundate – embrionii – sunt transferaţi în uter, fiind amplasați la baza acestuia. Transferul embrionar se realizează la 2-6 zile după puncția foliculară și după prelevarea ovulelor. Este un proces complet nedureros, care nu necesită nici o formă de anestezie și poate fi urmărit de soț.

În ceea ce priveşte numărul de embrioni transferați, acesta se va stabili după o discuţie prealabilă a cuplului cu medicul şi cu specialiştii embriologi. De obicei se transferă 2-4 embrioni, ţinându-se cont de istoricul cuplului, de vârsta femeii, de numărul încercărilor la care a fost supus cuplul pentru obținerea unei sarcini, precum și de riscul apariției unei sarcini multiple. Întrucât o sarcină multiplă antrenează atât complicații ginecologice şi perinatale (avortul spontan sau prematuritatea), cât și costuri emoționale și economice importante pentru cuplul în cauză, este de dorit să se transfere cât mai puţini embrioni, fără a se diminua probabilitatea de succes a metodei.

După transferul embrionar, este recomandabil să rămâneți pentru puţin timp întinsă la orizontală. După ce vă veți întoarce acasă, trebuie să țineți cont de recomandările noastre, legate de un mod de viaţă liniştit. Nu s-a demonstrat dacă odihna strictă, pentru o perioadă îndelungată de timp, ajută la împlântarea embrionului în uter (acesta trebuie „să se agațe” de interiorul uterin). Însă vă recomandăm 2-3 zile de repaos după transferul embrionar, mai ales din motive psihologice.

Reușita operațiunilor de fertilizare este probată prin testul de sarcină efectuat la 10-15 zile după transferul embrionar. Când embrionul se instalează în uter, atunci el începe să producă un hormon, mai precis gonodotropina corionică umană (HCG). Nivelul acestui hormon din sângele femeii se verifică prin testul de sarcină. Dacă testul este pozitiv (peste 10 unităţi), atunci se va efectua după 2-3 zile o nouă analiză de sânge, pentru a vedea dacă s-a mărit cantitatea de hormon. Odată cu efectuarea acestor analize de sânge, se verifică și nivelurile altor doi hormoni, mai precis estradiolul şi progesteronul, care sunt buni indicatori ai unei sarcini. Dacă totul se desfăşoară normal, după 4 săptămâni de la transferul embrionar se va efectua o ecografie vaginală (pelvină).

Dacă testul de sarcină este negativ, atunci va trebui să vă faceţi o programare la medic, cu scopul de a afla motivele nereuşitei şi de a discuta despre perspectivele de viitor.

Transferul embrionar de blastociști

Embrionul ajunge în stadiul de blastocist în cea de-a 5-a sau a 6-a zi de viață. El conține deja peste 150 de celule, care au început să se diferențieze în celule trofoblast şi în pol fetal. Prin implantarea embrionului în uter (endometru), în stadiul de blastocist, încercăm să copiem natura, cu scopul de a mări șansele de reușită ale fertilizării. Mai mult, embrionii în stadiu de blastocist pătrund singuri în zona pellucidă şi nu trebuie să fie supuşi ocluziunii asistate.

În cazul în care există un număr mai mare de embrioni, aceştia pot fi păstraţi prin congelare, pentru a fi utilizaţi în viitor de către cuplu. Beneficiul crioconservării este unul triplu – medical, psihologic și economic. Se evită astfel o nouă stimulare ovariană cu medicamente, o nouă recoltare de ovocite și un alt ciclu de fertilizare in vitro. Embrionii pot fi crioconservați chiar în stadiul de blastocist. După decongelare, procentul de supravieţuire a embrionilor este de aproximativ 80%. Cercetările au demonstrat că sarcinile provenite din embrioni crioconservaţi nu diferă de cele efectuate imediat după recoltarea embrionară.

Despre procedura FIV

procedura_fiv_articol

Ce presupune procedura FIV?

În zilele noastre, infertilitatea este o afecțiune care se poate trata cu succes, datorită progresului științei și avansului noilor tehnologii medicale. O metodă revoluționară de combatere a infertilității este fertilizarea in vitro (FIV). Aceasta oferă șansa de a avea copii cuplurilor ale căror probleme de fertilitate nu pot fi rezolvate prin alte metode de reproducere umană asistată medical.

Prima sarcină prin fertilizare in vitro a fost obținută în Anglia, în anul 1978. Succesul repurtat la vremea respectivă a reprezentat „actul de naștere” al FIV, deschizând drumul noii metode de reproducere asistată în țări din întreaga lume. Iniţial, FIV a fost utilizată în cazul femeilor diagnosticate cu ocluzie a trompelor uterine, precum și în cazul celor fără trompe uterine. Treptat, metoda FIV a început să se aplice şi în alte cauze de infertilitate, cum ar fi oligospermia și endometrioza, în situațiile de infertilitate inexplicabilă, cât şi în cazurile în care toate celelalte tratamente dăduseră greș.

Fertilizarea in vitro este o metodă de reproducere umană asistată medical care presupune crearea embrionului în afara corpului uman. În clinicile de profil, la FIV se apelează după ce tratamentele clasice de fertilitate sau alte metode de reproducere asistată, cum ar fi inseminarea artificială, au eșuat. Între copilul conceput prin FIV și cel procreat pe cale naturală nu există nicio diferență. FIV se recomandă din start atât cuplurilor în care bărbatul are probleme grave de infertilitate, cât și cuplurilor în care femeia prezintă unele anomalii, cum ar fi lipsa trompelor uterine.

Înainte de a se folosi această metodă, cuplul va fi supus unor analize riguroase, pentru a se determina dacă obținerea unei sarcini prin fertilizare in vitro este justificată și pentru a se strânge cât mai multe date cu privire la succesul aplicării FIV în cazul său. De altfel, diagnosticul riguros al infertilității și planul personalizat de tratament reprezintă condiții de bază ale succesului oricărei fertilizări in vitro.

Procedura FIV se realizează în mai multe etape: stimularea ovariană, colectarea ovocitelor, fertilizarea acestora cu materialul seminal provenit de la soț sau de la donatorul ales, urmate de transferul embrionului astfel conceput în uterul viitoarei mame.

La ora actuală, unul dintre avantajele majore ale FIV este posibilitatea realizării, în cadrul acestei metode, a unui diagnostic genetic de preimplantare (analiza PGD). Acest diagnostic permite descoperirea anomaliilor embrionilor, înainte ca ei să fie implantaţi în uter. Analiza PGD servește la diagnosticarea bolilor monogenice și a peste 350 de afecțiuni genetice rare. Totodată, ea permite excluderea genelor care ar putea determina boli precum diabetul şi cancerul, afectând astfel negativ viața viitorului copil.

Există câteva riscuri ale procedurii de fertilizare in vitro, pe care toate cuplurile trebuie să le cunoască. Astfel, circa 25-30% din sarcinile obținute prin FIV sunt gemelare, iar 5% sunt sarcini cu tripleți. Cazurile de sarcini ectopice sau de implantare a embrionului în afara uterului sunt foarte rare. Alte riscuri apar în timpul tratamentului hormonal specific. Este vorba, în principal, despre lipsa răspunsului la medicația administrată și despre sindromul de hiperstimulare ovariană. Lipsa răspunsului la tratament se manifestă mai ales la pacientele cu vârstă avansată și cu rezerve ovariene scăzute, fiind cuantificată prin dezvoltarea unui numar insuficient de foliculi ovarieni sau prin insuficienta maturare a acestora. Dacă problemele nu se pot rezolva prin creșterea dozelor de tratament, se apelează la donarea de ovocite.

Sindromul de hiperstimulare ovariană este o complicație severă a stimulării ovariene, întâlnită cu o frecvență mică (3-5%) la persoanele tinere și la cele cu ovare micropolichistice. Ovarele cresc în volum și se dezvoltă peste 20-25 de foliculi ovarieni. Simptomele specifice sunt dureri abdominale, grețuri, vărsături, tulburări de respirație, tulburări în funcția ficatului și a rinichilor. Cazurile grave sunt spitalizate.

În ceea ce privește șansele de reușită ale fertilizării in vitro, acestea diferă de la o clinică la alta, dar depind si de o serie de factori, dintre care cei mai semnificativi sunt vârsta maternă, metodele aplicate, etiologia infertilității și răspunsul la tratament. Cu cât femeia este mai tânără, cu atât reușita unui ciclu FIV este mai mare. Vârsta avansată a femeii scade dramatic șansa de reușită a fertilizării in vitro, din cauza epuizării ovariene, scăderii calității ovocitelor și a răspunsului mai slab la stimulare.

Datorită avansului tehnologic, rata de succes a acestei proceduri a crescut semnificativ, una dintre cele mai mari rate de reușită din Europa fiind înregistrată in clinica noastră din Atena, clinica Genesis. Aici, avem o rată de reușită încă de la prima procedură FIV de peste 57%.