Uncategorized

Totul despre vaccinarea anti-HPV

Majoritatea cancerelor cervicale sunt asociate cu papilomavirusul uman (HPV), o infecție cu transmitere sexuală. Imunizarea pe scară largă cu vaccinul HPV ar putea reduce impactul cancerului de col uterin la nivel mondial. Iată ce trebuie să știți despre acest vaccin.

Diverse tulpini de HPV se răspândesc prin contact sexual și sunt asociate cu majoritatea cazurilor de cancer de col uterin. Vaccinarea HPV poate preveni majoritatea cazurilor de cancer de col uterin dacă este efectuată înainte ca o fată sau o femeie să fie expusă la virus. În plus, acest vaccin poate preveni cancerul vaginal și vulvar la femei și apariția condiloamelor genitale și a cancerului anal la femei și bărbați. În teorie, vaccinarea băieților împotriva tipurilor de HPV asociate cu cancerul de col poate contribui, de asemenea, la protejarea fetelor de virus prin scăderea riscului de transmitere. Anumite tipuri de HPV au fost, de asemenea, legate de cancerele la nivelul gurii și gâtului, astfel că, probabil, vaccinul HPV oferă o anumită protecție și împotriva acestor tipuri de cancer.


Cine îl face?
Vaccinul HPV este recomandat, de rutină, fetelor și băieților cu vârste între 11 și 12 ani, deși poate fi administrat încă de la vârsta de 9 ani. Este ideal pentru fete și băieți să primească vaccinul înainte de începerea vieții sexuale și expunerii la virus. Cercetările au arătat că administrarea vaccinului la o vârstă fragedă nu este legată de un început mai precoce al activității sexuale. Odată ce o persoană a fost infectată cu HPV, s-ar putea ca vaccinul să nu fie la fel de eficient sau să nu funcționeze deloc. De asemenea, răspunsul la vaccin este mai bun la vârste mai tinere decât la vârste mai mari.
Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) recomandă acum ca toți copiii de 11 și 12 ani să primească două doze de vaccin HPV la cel puțin șase luni de distanță, în loc de schema recomandată anterior, de trei doze. Copiii cu vârsta între 9 și 10 ani și adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani, de asemenea, pot fi vaccinați conform schemei actualizate, cu două doze. Cercetările au arătat că schema de două doze este eficientă pentru copiii cu vârste sub 15 ani.
Adolescenții și adulții tineri care încep seria de vaccinuri mai târziu, de la 15 la 26 de ani, ar trebui să continue să primească trei doze de vaccin.


Cine nu se poate vaccina
Vaccinul contra HPV nu este recomandat femeilor însărcinate, persoanelor a căror stare de sănătate generală este deteriorată, celor care suferă de alergii severe (inclusiv la drojdie sau latex). De asemenea, dacă la administrarea primei doze de vaccin s-a manifestat o reacție alergică la una din componentele acestuia, nu mai trebuie administrate următoarele doze.


Vaccinul HPV mai oferă beneficii celor deja activi sexual?
Da. Chiar dacă aveți deja o tulpină de HPV, puteți beneficia totuși de vaccin, deoarece vă poate proteja de alte tulpini pe care încă nu le aveți. Cu toate acestea, niciunul dintre vaccinuri nu poate trata o infecție cu HPV existentă. Vaccinurile vă protejează numai de tulpinile specifice de HPV la care nu ați fost expus.


Efectele secundare
În general, efectele secundare sunt ușoare. Cele mai frecvente reacții adverse ale vaccinului HPV includ durerea moderată, inflamația sau înroșirea la locul injecției. În unele cazuri mai pot apărea durerile de cap, greața, vărsăturile și o stare de slăbiciune.

Urgențe majore în sarcină

O sarcină poate prezenta în unele cazuri probleme de sănătate care pot pune în pericol viața mamei sau a bebelușului. Acest tip de probleme se numesc urgențe obstetricale și necesită intervenția imediată a personalului specializat. O urgență obstetricală poate apărea în orice moment al sarcinii, al travaliului și al nașterii.

Prima și în mod evident cea mai mare urgență o reprezintă sângerarea abundentă. În primul trimestru de sarcină sângerările ușoare nu sunt ceva neobișnuit. Sunt chiar comune, fiind întâlnite la aproximativ 20% dintre gravide și sunt cauzate de creșterea vascularizației colului uterin sub acțiunea hormonilor. Există și cazuri în care sângerările sunt prezente pe toată perioada sarcinii, uneori fiind declanșate de raportul sexual. Însă atunci când sângerările sunt persistente și abundente, însoțite și dureri abdominale, ele reprezintă un pericol major pentru sarcină. Înainte de 20 de săptămâni de sarcină sunt semne ale unui avort spontan, iar după această vârstă gestațională ale unor complicații ale sarcinii (sarcina extrauterină, placenta abruptio, placenta praevia). În concluzie, orice tip de sângerare trebuie adusă la cunoștința medicului obstetrician și necesită un consult medical, pentru a fi luate măsurile specifice ce se impun de fiecare situație în parte.
Scăderea semnificativă a frecvenței mișcărilor zilnice ale bebelușului (mai ales după săptămâna 28) necesită investigații de urgență. La mijloc pot fi unele probleme în ceea ce privește cordonul ombilical.
Pentru femeile însărcinate și febra reprezintă o urgență majoră. Dacă temperatura este mai mare de 38.9 grade Celsius, chiar și în absența altor simptome va fi imperios necesar să vă adresați medicului sau celei mai apropiate unități sanitare. O stare febrilă poate indica prezența unei infecții în organism și poate pune în pericol dezvoltarea fătului. Lucrurile sunt cu atât mai grave dacă febra declanșează convulsii.
Scurgerile de lichid din vagin trebuie aduse urgent la cunoștința medicului, acestea putând fi semnul ruperii membranelor și intrării în travaliu prematur.
Lista situațiilor de urgență pentru femeile însărcinate nu se oprește la cele enumerate mai sus, chiar dacă acestea sunt cele mai importante. Lor li se mai adaugă și altele:
vărsăturile și/sau diareea persistentă sunt simptome care reclamă prezentarea de urgență la medic, deshidratarea produsă de acestea fiind un real pericol pentru mamă și făt;
durerile severe de stomac și cele din zona inferioară a spatelui, durerile de cap, vederea încețoșată, amețelile, creșterea bruscă a tensiuni arteriale, umflarea bruscă și semnificativă a feței, mâinilor și picioarelor sunt simptome ale pre-eclampsiei;
dificultatea la urinare sau setea și urinările rare necesită asistență medicală și tratament pentru că pot fi semnele unei infecții urinare sau a insuficienței renale.

Pre-eclampsia și eclampsia, o afecțiune la cote înalte

Pre-eclampsia reprezintă hipertensiunea arterială (valori peste 140/90 mm Hg) instalată la o femeie însărcinată, după săptămâna 20 de sarcină. Cauza apariţiei acesteia este încă necunoscută, dar cel mai probabil este vorba de o modificare a fluxului de sânge de la nivel placentar și afectează 5% dintre femeile însărcinate, cu precădere pe cele aflate la prima sarcină (primipare). În forme severe poate deveni letală, atât pentru mamă, cât şi pentru făt.

Simptomele pre-eclampsiei pot apărea treptat, dar şi brusc. În fază incipientă acestea sunt reprezentate de umflarea mâinilor și a feței, creșterea rapidă în greutate (mai mult de un kilogram pe săptămână și mai mult de trei kilograme pe lună) și dureri de cap. Netratată, afecțiunea se cronicizează și este însoțită și de tulburări de vedere, amețeli, diminuarea reflexelor, greață, vărsături, dureri abdominale pe partea dreaptă, sub coaste, debit urinar scăzut. Devenită severă, pre-eclampsia duce la eclampsie, o condiție foarte gravă, în care apar convulsiile, cu pierderea cunoștinței. Eclampsia poate determina comă și poate pune în pericol viața mamei și a fătului.

O dată ce gravida a fost diagnosticată cu pre-eclampsie, aceasta va fi monitorizată pe tot parcursul sarcinii, fiindu-i prescris tratament antihipertensiv și anticonvulsivant (în vederea prevenirii apariției convulsiilor). Pre-eclampsia severă și eclampsia necesită însă spitalizare, existând un risc ridicat de accident vascular cerebral, sângerare vaginală și placenta abruptio. Cu cât afecțiunea apare mai devreme în sarcină, cu atât riscul de complicații este mai mare: oligohidramnios (volum redus de lichid amniotic în uter), naștere prematură, dificultăți de respirație a nou născutului cauzate de imaturitatea pulmonară. Un nou-născut afectat de oxigenarea deficitară din perioada intrauterină, cauzată de pre-eclampsie, poate suferi ulterior de unele deficienţe: dizabilități de învăţare, epilepsie, paralizie, tulburări de vedere şi auz. Chiar dacă rar întâlnită, o complicație a pre-eclampsiei este și încetarea din evoluție a fătului.
Complicațiile materne ale pre-eclampsiei includ insuficiența hepatică și renală precum și tulburările de coagulare a sângelui.
Nu se cunoaște nicio modalitate de a preveni pre-eclampsia și eclampsia, dar diagnosticarea precoce și tratamentul corect, condus de medic, elimină riscurile la care sunt expuși gravida și fătul. În afara tratamentului, în funcție de nivelul pre-eclampsiei (mediu ori sever), medicul va solicita reducerea activității fizice sau chiar repaosul total la pat.
Există însă și vești bune: pre-eclampsia dispare după nașterea copilului și cel mai probabil că nu va afecta și următoarea sarcină. Totuși, experții cred că femeile care au fost diagnosticate cu pre-eclampsie au un risc mai crescut de a dezvolta hipertensiune arterială cronică sau boli cardiovasculare pe parcursul vieții.

Diabetul gestațional, un diabet temporar

Chiar dacă nivelul glicemiei (al zahărului din sânge) s-a încadrat întotdeauna în parametri, o femeie însărcinată poate avea surpriza să afle – din analizele de rutină – că suferă de diabet gestațional.
Diabetul gestațional apare la un anumit procent de femei însărcinate, atunci când alterarea metabolismului glucozei și al insulinei depășește capacitatea de compensare a pancreasului, dezvoltând o intoleranță clinică la glucoză. Acest lucru se întâmplă de obicei în a doua jumătate a sarcinii și este diagnosticat ca urmare a unei testări pe care medicul o va recomanda a fi efectuată între săptămânile 24 și 28 de sarcină. Există și situații în care testarea se face de la începutul sarcinii, dacă gravida face parte dintr-o grupă la risc: are cazuri de diabet în familie, a avut diabet gestațional la o sarcină anterioară, este supraponderală, are o tensiune arterială ridicată sau a avut un nivel al glicemiei aproape de limită înainte de a rămâne însărcinată. Pentru a spulbera orice eventuale temeri, voi preciza că o gravidă cu diabet gestațional poate aduce pe lume un copil sănătos. Iar a doua veste bună este că diabetul gestațional dispare după câteva zile de la nașterea copilului. Însă până atunci, pentru a elimina riscul unor posibile complicații pentru mamă și făt, sunt absolut obligatorii urmarea tratamentului recomandat de medic, monitorizarea periodică a glicemiei și respectarea unei diete adecvate.

Simptome și complicații
Femeile însărcinate care suferă de diabet gestațional, de obicei nu prezintă simptome decât atunci când nivelul glicemiei scapă de sub control. Atunci se poate observa o senzație accentuată de sete, de foame – cu un consum alimentar ridicat – și o nevoie frecventă de a urina. Însă cum toate aceste simptome sunt adesea puse exclusiv pe seama sarcinii, viitoarea mămică nu va ști de existența diabetului gestațional până la testarea despre care am amintit mai sus. Cu privire la posibilele complicații ale diabetului gestațional (posibile, nu certe!), în ceea ce o privește pe mamă acestea se referă la preeclampsie, necesitatea ca nașterea să aibă loc prin operație cezariană, diabet la o viitoare sarcină sau diabet de tip II mai târziu în viață. Referindu-mă la complicațiile care îl pot viza pe copil, amintesc nașterea prematură, o greutate mare a acestuia la naștere, sindrom de detresă respiratorie, nivel scăzut al glicemiei sau diabet de tip II mai târziu în viață.

Dieta și monitorizarea glicemiei sunt esențiale
De la diagnosticarea cu diabet gestațional și până la naștere, gravida va fi nevoită să lege o prietenie cu… glucometrul, aparat cu ajutorul căruia își va monitoriza nivelul glicemiei. De asemenea, va fi necesar ca, periodic, să își testeze cetonele și nivelul de glucoză din urină. Și – cel mai important aspect – să respecte regimul de viață sănătos recomandat de medic, acest lucru însemnând o alimentație strictă și corectă, dar și forme de mișcare indicate de acesta. În cazul în care nici cu respectarea regimului alimentar nivelul zahărului din sânge nu se reglează, va fi necesar tratamentul cu insulină.

Totul despre trombofilie și legătura ei cu infertilitatea

Trombofilia este o afecțiune în care sângele are o tendință crescută de a se coagula în vase, formând cheaguri care blochează circulația. Deși capacitatea de coagulare a sângelui, în sine, este un lucru bun pentru că oprește sîngerarea în cazul rănirii unui vas, în afara acestei situații cheagurile sunt un pericol și reprezintă o reală amenințare. Cheagurile de sânge (denumite trombi) desprinse de la locul formării lor circulă prin fluxul sanguin, deplasându-se către organe vitale precum inima, plămânii sau creierul și pot bloca circulația sângelui. Persoanele cu trombofilie au un risc crescut de a dezvolta tromboză venoasă profundă sau embolie pulmonară, atac de cord sau accident vascular cerebral. Datele statistice arată că trombofilia apare la una din cinci persoane. Însă, cum diagnosticarea se face abia după apariția cheagului de sânge, este dificil de spus câte persoane sunt predispuse la această afecțiune, de vreme ce ea este asimptomatică.
Trombofilia poate fi ereditară (mutația este moștenită de la părinți) sau dobândită pe parcursul vieții, ca și consecință a unor probleme medicale (după intervenții chirurgicale, traumatisme ale membrelor, cancer). Cele mai frecvente tipuri de trombofilie ereditară sunt mutațiile Factorului V Leiden și protrombinei (Factorul II).

Trombofilia și avortul spontan
A căuta cauza infertilității poate fi un proces de medie sau lungă durată, pentru a exclude, pe rând toate posibilitățile. Și când spun „cauzele infertilității” nu mă refer doar la incapacitatea de a concepe ci și la aceea de a menține o sarcină. Un procent de 40-50% din cazurile de avort spontan este asociat cu trombofilia, ceea ce face ca aceasta să fie considerată o cauză importantă de infertilitate. O gravidă cu trombofilie va prezenta un risc mai mare de a suferi de tromboză venoasă profundă sau de a se confrunta cu complicații ale sarcinii precum avortul spontan, placenta abruptio (dezlipirea de placentă), preeclampsie severă sau nașterea unui făt mort. Întreaga vină o poartă cheagul care blochează fluxul de sânge la nivel placentar. Lipsit de oxigen și hrană, embrionul sau fetusul moare și este eliminat spontan.

Cu tratament, sarcina este posibilă!
Diagnosticul de trombofilie poate fi pus în urma unor teste genetice. Acestea sunt recomandate în primul rând în cazul avorturilor repetate care nu au o explicație evidentă. De asemenea, mai sunt recomandate femeilor care suferă de sindromul ovarelor polichistice sau de diabet. Trombofilia nu exclude posibilitatea ca o femeie cu acest diagnostic să devină mamă. Colaborarea dintre specialistul în infertilitate și un hematolog cu experiență în tratarea trombofiliei la gravide, tratamentul anticoagulant prescris și monitorizarea sarcinii pot avea ca rezultat final un bebeluș sănătos.

Totul despre endometru

Uterul – care are o grosime considerabilă – este alcătuit din trei straturi: tunica seroasă, miometrul și endometrul, fiecare având un rol bine determinat. Noi vom pune în articolul de față reflectorul pe endometru, acea căptușeală interioară a uterului cu un rol major în concepție.

Tunica seroasă este partea exterioară a uterului, cea care secretă un fluid care previne frecarea dintre uter și organele aflate în apropierea sa. Miometrul este cel mai gros strat al uterului, format din țesut muscular, cel care în timpul sarcinii se extinde pentru a găzdui copilul în creștere, iar în timpul nașterii se contractă pentru a ajuta la expulzia fătului. Cel de-al treilea strat, care reprezintă căptușeala interioară a uterului, este endometrul. Acesta suferă modificări de grosime în fiecare lună, fiind pregătit ca, dacă are loc concepția, să primească blastocistul (ovulul fecundat) ce se implantează în acest strat. În timpul sarcinii, glandele și vasele de sânge ale endometrului continuă să crească în număr și dimensiune. Spațiile vasculare fuzionează și devin interconectate, formând placenta, care furnizează oxigen și nutrienți embrionului și, ulterior, fetusului.
Atunci când concepția nu are loc, endometrul este eliminat prin menstră. Endometrul este și el format, la rândul său, din trei straturi: bazal, spongios și compact. Cel spongios și cel compact se schimbă dramatic pe parcursul ciclului menstrual. Împreună, aceste două straturi sunt cunoscute sub numele de strat funcțional. Stratul funcțional al endometrului parcurge unele etape, la fiecare ciclu:

  1. Faza proliferativă – când endometrul se îngroașă, pregătind pântecele pentru un embrion. Această etapă începe în prima zi a menstruației și continuă până la ovulație.
    Hormonul estrogen este vital pentru formarea unui endometru sănătos. Dacă nivelurile de estrogen sunt prea mici sau prea mari, acest fapt poate duce la un endometru prea subțire sau prea gros. Endometrul devine, de asemenea, vascularizat în această fază.
  2. Faza secretorie – momentul în care endometrul începe să secrete substanțe nutritive și fluide esențiale.
    Progesteronul este hormonul esențial pentru această fază care începe după ovulație și continuă până la menstruație. Glandele endometrului secretă proteine, lipide și glicogen. Acestea sunt necesare pentru a hrăni embrionul. De asemenea, acestea împiedică ruperea endometrului. Dacă un embrion se implantează în peretele endometrului, placenta în curs de dezvoltare va începe să secrete hormonul gonadotropic corionic uman (hCG). Acest hormon de sarcină semnalează corpului luteal să continue să producă progesteron, pentru a menține endometrul. Dacă un embrion nu se implantează în endometru, corpul luteal începe să se descompună, ceea ce duce la scăderea nivelului de progesteron. Când progesteronul scade, glandele endometrului nu vor mai secreta fluidele care îl întrețineau. De asemenea, odată cu retragerea progesteronului, arterele care alimentau endometrul cu flux de sânge încep să se restrângă. Acest lucru duce apoi la descompunerea stratului funcțional al endometrului care, în cele din urmă, va fi eliminat din uter prin menstră iar ciclul începe din nou.

Grosimea… contează!

Un endometru prea subțire sau gros poate reduce șansele obținerii unei sarcini. Cercetările au descoperit că grosimea acestuia poate afecta negativ implantarea embrionului sau poate crește șansele de avort. Un endometru subțire poate fi, de asemenea, și cauză de infertilitate. Rezultatele studiilor suspectează că utilizarea pe termen lung a pilulelor contraceptive provoacă subțierea temporară a endometrului.

Ce este endometrioza

Endometrioza este o afecțiune în care țesutul endometrial se găsește în afara cavității uterine. Aceasta poate afecta atât uterul cât și ovarele, trompele uterine, intestinele sau alte organe situate în cavitatea abdominală, în proximitatea uterului (și nu numai). Endometrioza este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate asociate cu infertilitatea.

Și bărbații au probleme câteodată: azoospermia, teratozoospermia, oligospermia

Infertilitatea nu este o problemă exclusiv feminină, în jumătate dintre cazuri imposibilitatea obținerii unei sarcini având cauze masculine. Infertilitatea bărbaților se referă la probleme legate de calitatea spermei, numărul de spermatozoizi sau motilitatea lor.

Azoospermia
Cinci la sută dintre bărbații infertili au azoospermie sau o absență de spermatozoizi în ejaculare. Dar, datorită tratamentelor medicale avansate, aceștia nu trebuie să renunțe la speranța de a concepe un copil. În funcție de tipul de azoospermie, acesta poate fi tratată chirurgical. Și să nu uităm că mai există și tehnicile de reproducere umană asistată.
Azoospermia poate fi obstructivă sau non-obstructivă. Cea obstructivă reprezintă un blocaj la nivelul sistemului ductal, ceea ce face ca sperma să nu se poată amesteca cu restul fluidului ejaculator. Blocajul poate apărea din cauza unei leziuni, a unei infecții, a unei intervenții chirurgicale anterioare sau a unei anomalii genetice. Azoospermia non-obstructivă apare din cauza unei probleme în producția spermei, determinată de posibile dezechilibre hormonale, traumatisme ale testiculelor sau vaselor de sânge din testicule ori a testiculelor necoborâte (aspect care trebuia corectat în copilărie). În cazurile de azoospermie obstructivă, cele mai multe obstrucții sunt reparabile prin reconstrucție microchirurgicală sau endoscopică. Dacă este vorba despre o azoospermie non-obstructivă, prima variantă este un tratament care să ajute la dezvoltarea spermei ejaculate. Când această variantă nu dă rezultate, mai există cea a prelevării de spermă din testicule, urmând să fie folosită în cadrul procedurilor de reproducere umană asistată.

Teratospermia
Teratospermia este definită ca morfologie (formă) anormală a spermatozoizilor, cauzată de defecte ale capului, piesei medii și/sau cozii. Acest lucru afectează, de asemenea, fertilitatea. Morfologia spermatozoizilor poate fi analizată prin efectuarea unei spermograme.
Cauzele teratospermiei nu sunt clar definite și sunt dificil de determinat. Cu toate acestea, se pare că stresul fiziologic are efect asupra morfologiei spermatozoizilor. Dar nu este el singurul vinovat. Alți factori mai pot fi de natură genetică, infecțiile cronice, fumatul, alcoolul, consumul de droguri, obezitatea, diabetul sau traumatismele testiculare. Desigur, și vârsta are „un cuvânt greu de spus”, pentru că, pe măsură ce bărbatul îmbătrânește, capacitatea corpului de a produce spermatozoizi de bună calitate se diminuează.

Oligospermia
Un bărbat fertil are de la 15 milioane la peste 200 de milioane de spermatozoizi pe mililitru de spermă. Sub 15 milioane de spermatozoizi se diagnostichează ca fiind oligospermie. Deși oligospermia scade șansele ca un spermatozoid să găsească și să fertilizeze un ovul, nu exclude complet posibilitatea de a concepe natural. Dintre posibilele cauze ale oligospermiei se pot enumera varicocelul, ejacularea retrogradă (ejacularea înapoi în vezică), expunerea la căldură (băi fierbinți, saună etc), dezechilibre hormonale, infecții care interferează cu producția de spermă, unele medicamente (ca de exemplu alfablocantele), utilizarea steroizilor anabolizanți, probleme medicale (scleroză multiplă, diabet) sau stresul cronic.
Oligospermia își poate găsi „leac” fie în modificarea stilului de viață, fie în terapii, în funcție de cauza suspectată. De asemenea, mai poate fi luată în calcul intervenția chirurgicală, atunci când cauza este varicocelul.
În cazurile de oligospermie de natură genetică, în care tratamentele și intervențiile chirurgicale sunt ineficiente, soluția pentru obținerea unei sarcini o reprezintă prelevarea de spermă și folosirea ei în cadrul procedurilor de reproducere umană asistată (fertilizare in vitro, injecție intracitoplasmatică).

Bolile autoimune și infertilitatea

Factorii care determină atât infertilitatea feminină cât și cea masculină sunt numeroși și complecși. Printre aceștia se află și o categorie aparte: bolile autoimune. Acestea se manifestă atunci când propriul sistem de apărare percepe organismul că pe un inamic şi produce anticorpi împotriva acestuia. În fapt, sistemul de apărare începe să atace celulele organismului, inclusiv cele reproducătoare, afectând procese esenţiale pentru obţinerea unei sarcini: rezerva ovariană şi ovulația.

Cele mai frecvente boli autoimune întâlnite la femei sunt tiroidita Hashimoto, artrita, boala Crohn, lupusul, psoriazisul, boala Addison și diabetul zaharat de tip I. Chiar dacă niciuna dintre ele nu afectează în principal sistemul reproducător, tulburările metabolice pe care le induc (amenoreea și ciclurile menstruale anovulatorii) influențează în mod cert fertilitatea. În cazul bărbaților care suferă de boli autoimune, acestea influențează capacitatea de reproducere prin „atacul” pe care anticorpii din lichidul seminal îl declanșează asupra spermatozoizilor. Ca urmare, aceștia își modifică structura, fiindu-le totodată afectate funcțiile și motilitatea. Urmarea firească: imposibilitatea conceperii unui copil.

Chiar și în cazurile în care ovulația are loc, dereglările autoimune ale organismului vor „cataloga” celulele embrionare ca fiind străine și le vor distruge înainte ca embrionul să se implanteze în uter. De altfel, există multe situații în care boala autoimună este diagnosticată în urma investigațiilor amănunțite care se impun ca urmare a unor avorturi spontane repetate. În celelalte cazuri, în care bolile autoimune sunt cunoscute și pacientele se află sub tratament pentru acestea, însăși tratamentele reprezintă un pericol pentru evoluția sarcinii și fătul aflat în dezvoltare, riscul de avort spontan fiind crescut.

Întrebarea este însă: în condițiile unei boli autoimune se poate obține o sarcină? Răspunsul este DA. Având în vedere faptul că bolile autoimune au etape de activitate intensă dar și de remisie, se va urmări îndeaproape evoluția și se va planifica obținerea sarcinii atunci când simptomele sunt semnificativ diminuate și tratamentul bolii poate fi întrerupt. În unele boli autoimune – ca de exemplu cele reumatismale – din fericire au apărut generații noi de medicamente care nu afectează fertilitatea și pot fi folosite și pe perioada concepției. Oricum, în toate cazurile în care este vorba despre o pacientă cu o boală autoimună, specialistul în infertilitate va colabora strâns și permanent cu endocrinologul, reumatologul, hematologul sau diabetologul, după caz.
Chiar și atunci când tratamentul bolii autoimune nu a fost inițiat la timp și aceasta a evoluat și determinat infertilitatea, tot mai există o soluție pentru cuplurile care își doresc un copil: fertilizarea in vitro.

Cele mai frecvente complicații care pot să apară în sarcină

Deși majoritatea sarcinilor decurg fără probleme, uneori – din nefericire – mai pot apărea și complicații. Iată câteva dintre cele mai frecvent întâlnite.
Sângerari
În primele săptămâni de sarcină, sângerările puternice însoțite de dureri abdominale puternice sunt semnul unei sarcini extrauterine. Marele risc la care este expusă pacienta este acela de afectare ireversibilă a unei trompe uterine. Dacă aceste sângerări au loc în primele 20 de săptămâni, atunci ele anunță iminența unui avort. În cel de-al treilea trimestru de sarcină, sângerarea împreună cu durerile abdominale și cele de spate indică ruptura de placentă. Foarte important de reținut: orice sângerare, în orice moment al sarcinii, reprezintă o urgență medicală!
Prea mult sau prea puțin lichid amniotic
Prea mult lichid poate pune prea multă presiune asupra uterului mamei, ceea ce duce la travaliu prematur. De asemenea, poate provoca presiune asupra diafragmei mamei, iar acest fapt îi provoacă dificultăți de respirație. Lichidul tinde să se acumuleze în cazuri de diabet necontrolat ori sarcină multiplă. În condițiile unui nivel prea scăzut de lichid amniotic, după săptămâna 33 se poate lua decizia declanșării nașterii, pentru a nu pune fătul în pericol.
Atașarea defectuoasă a placentei
Cu precădere spre sfârșitul sarcinii, o complicație care generează sângerări masive și reprezintă o complicație gravă, este placenta praevia și placenta accreta. În condiții normale, placenta se atașează de peretele uterin. Placenta praevia apare atunci când aceasta se atașează de partea inferioară a uterului, uneori acoperind complet colul. Placenta accreta este o afecțiune rară, dar foarte serioasă, în care placenta penetrează peretele uterului și/sau se poate extinde și fixa de organe vecine, precum vezica urinară.
Preeclampsia sau eclampsia
Preeclampsia se caracterizează prin valori mari ale tensiunii arteriale, induse de sarcină. Uneori sunt prezente si edemele, cauzate de retenția de lichide. Eclampsia este forma mai severă a acestei probleme si poate duce la convulsii, comă sau chiar deces. Factorii de risc pentru preeclampsie includ sarcina multipla, istoricul de hipertensiune arterială, diabet sau boli renale, indicele mare de masă corporală, vârsta înaintată (mai mare de 40 de ani).
Diabetul gestațional
Cinci la sută dintre femeile însărcinate se confruntă cu diabetul gestațional. Din fericire este o suferință reversibilă care, atent monitorizată, nu ridică probleme în privința evoluției sarcinii. Nivelul glucozei din sânge poate fi menținut în limitele normale cu ajutorul alimentației și al mișcării. Diabetul gestațional dispare după naștere, dar mamele care s-au confruntat în sarcină cu această afecțiune prezintă un risc crescut de a face mai târziu diabet de tip II.

5 factori externi care influențează fertilitatea masculină

În ultimii ani s-au adunat dovezi cu privire la scăderea globală a calității spermei umane. La acest declin al fertilității masculine au contribuit și continuă să contribuie factorii de mediu, de viață și cei ocupaționali. Iată care sunt cei mai importanți astfel de factori.

1.Fumatul
Relația dintre fumat și infertilitate este studiată de câțiva ani. Majoritatea studiilor efectuate de către oamenii de știință au demonstrat efectele negative ale ale fumatului asupra diferiților parametri ai analizelor spermei. O cercetare realizată în Danemarca a scos la iveală faptul că bărbații care fumează au o concentrație de spermatozoizi cu 19% mai mică decât cei care nu au acest viciu. Un alt studiu a indicat faptul că fumatul este asociat cu o scădere semnificativă a densității spermei, a motilității și viabilității spermatozoizilor. Există și date care indică faptul că varicocelul joacă un rol extrem de important în fertilitatea masculină, iar experimentele au demonstrat că între acesta și fumat există o strânsă relație.

2.Consumul de alcool
În principal, despre consumul de alcool se știe că este implicat în declanșarea bolilor hepatice și renale. Însă nu trebuie ignorat nici faptul că are un impact negativ și asupra funcției reproductive. Consumul de alcool poate duce la modificări morfologice ale spermatozoizilor și la o tendință de diminuare a concentrației, motilității, viabilității și morfologiei normale a spermei. În ceea ce privește efectul său la nivel endocrin, s-a constatat că un consum de alcool ar putea provoca modificări structurale ale testiculelor și scăderea nivelului de testosteron. Alcoolul mai poate provoca o reducere a legării hormonului luteinizant (LH) de celulele Leydig, ceea ce conduce la inhibarea enzimelor implicate în formarea hormonilor sexuali.

Știai că…
… există un raport foarte interesant care arată că un pacient azoospermic și-a recăpătat parametri normali ai spermatozoizilor după trei luni de la renunțarea completă la consumul de alcool?

3.Dieta
Oamenii de știință au descoperit că un consum zilnic de cereale și fructe are o influență puternică asupra calității materialului seminal. La polul opus, o dietă bogată proteine, în carne, produse din carne, lapte și derivate din lapte afectează negativ calitatea materialului seminal la om. Dietele hiperproteice se pare că cresc aportul de acizi grași și compromit mecanismele metabolice ale testiculelor, afectând soarta celulelor germinale și în consecință funcția reproductivă masculină.

4.Temperatură ridicată
Unii bărbați își desfășoară activitatea profesională în medii cu temperaturi ridicate, iar alții sunt nevoiți să poarte echipamente/uniforme strânse pe corp. Ambii factori provoacă un stres termic asupra testiculelor, compromițând spermatogeneza, ceea ce conduce la infertilitate. De precizat că procesul spermatogenezei este strâns legat de existența unei temperaturi corespunzătoare, cea optimă fiind puțin mai scăzută decât temperatura corpului.

5. Radiațiile
Viața fără telefonul mobil este aproape de neconceput. Dar folosirea lui are și urmări… O cercetare asupra asocierii dintre utilizarea telefonului mobil și calitatea materialului seminal a scos la iveală faptul că cei care au vorbit la telefon mai mult de o oră pe zi, în timp ce acesta se afla la încărcat, aveau o rată mai mare a concentrației anormale de spermă. Jumătate dintre subiecții studiului au recunoscut și faptul că obișnuiesc să își țină telefonul în buzunarul pantalonilor, foarte aproape de zona inghinală. Toate acestea au dus la concluzia că efectele radiațiilor asupra fertilității masculine nu sunt chiar povești de adormit copiii…