Uncategorized

Analizele de sânge din al treilea trimestru de sarcină

Se apropie momentul, ești pe ultima… turnantă. Capătul „cursei” este aproape, „trofeul” așteaptă să fie luat în brațe. Însă până la cea mai frumoasă zi din viața ta trebuie să faci tot ce îți recomandă medicul pentru a te asigura că lucrurile vor fi exact așa cum trebuie să fie.

Este vorba de o serie de analize și investigații. Mă voi referi mai jos la analizele de sânge, care au o importanță deosebită.
Așa cum probabil că ai aflat deja în cadrul consultațiilor din primul și al doilea trimestru de sarcină, în cel de-al treilea vei repeta analizele de sânge. Dar lor li se vor adăuga și altele. Așadar, ți se va recomanda:

Hemoleucograma
Va fi măsurat numărul de globule roșii și albe din sânge (eritrocite și leucocite), cantitatea de hemoglobină din sânge, procentul de globule roșii, mărimea acestora și numărul de trombocite. Toate aceste informații sunt necesare pentru a depista numeroase disfuncții ale organismului cum ar fi anemii de diferite tipuri, infecții, leucemie, inflamații sau o oxigenare defectuoasă. Un alt parametru măsurat va fi cel al transaminazelor, pentru evaluarea stării ficatului. Transaminazele pot indica prezența hepatitei sau cirozei hepatice, dar și a altor afecțiuni (hemoliză, afecțiuni tiroidiene, intoxicații, anorexie, bulimie). Medicul va fi interesat și de valorile creatininei și ureei pentru depistarea unor boli precum diabetul, insuficiența renală sau hipotiroidismul. Nivelul ureei din sânge va oferi informații prețioase cu privire la funcția renală. Tot în cadrul hemoleucogramei sunt de interes parametrii colesterolului și trigliceridelor precum și cei ai calciului.

Coagulograma

Biochimia

Testul de toleranță la glucoză

Testul Streptococului din grupa B
Acest test este recomandat să se efectueze în săptămânile 35-37 de sarcină. Este un test important deoarece dacă streptococul este prezent iar nașterea urmează să fie pe cale naturală, transmiterea infecției la bebeluș îi poate cauza acestuia pneumonie, meningită și chiar deces. Dacă testul este pozitiv, medicul va recomanda tratament antibiotic intravenos odată cu intrarea în travaliu și ruperea membranelor. Antibioticul administrat înainte de debutul travaliului nu este eficient în prevenirea transmiterii infecției. Dacă și înainte de naștere streptococul este în continuare pozitiv, pentru eliminarea riscurilor medicul va recomanda nașterea prin operație cezariană.

Titru de anticorpi
Este important pentru medic să cunoască rezultatul titrului de anticorpi. Asta pentru ca, în cazul în care viitoarea mămică are un Rh negativ, i se va administra injecția cu imunoglobulină, dacă este cazul.

Analizele de sânge din al doilea trimestru de sarcină

Deși la această vârstă a sarcinii cel mai așteptat moment este cel al ecografiei în urma căreia viitorii părinți vor afla sexul bebelușului, celelalte investigații nu sunt cu nimic mai puțin importante.

Dimpotrivă, pentru că ele vor putea evidenția dacă este vorba despre riscul de malformații sau probleme genetice în ceea ce îl privește pe făt. Unele dintre analizele ce vor fi efectuate în al doilea trimestrul sunt aceleași din primul trimestru, însă lor li se mai adaugă și altele. Așadar, iată care sunt analizele de sânge din trimestrul doi de sarcină.

Hemoleucograma
Medicul urmărește prin această analiză nivelul hemoglobinei din sânge, pentru a putea depista precoce anemia. În cazul în care valoarea hemoglobinei va indica prezența acesteia, medicul poate prescrie administrarea unor suplimente de fier.

Biochimia
În cadrul analizei vor fi măsurate valorile glucozei din sânge, proteinei, lipidelor, enzimelor, mineralelor (calciu, fosfor, potasiu, fier) și a bilirubinei (substanță secretată de ficat).

Testul de toleranță la glucoză
Este un test recomandat în al doilea trimestru tuturor femeilor însărcinate, chiar dacă nu au fost diagnosticate cu diabet gestațional. Explicația este aceea că, de obicei, între săptămânile 24 și 28 de sarcină glicemia crește. Măsurarea nivelului de glucoză se face recoltându-ți-se sânge la un interval de timp după ce ți-a fost dat să bei un pahar de apă cu zahăr.

Triplu test (pentru gravide cu vârsta sub 35 de ani)
Acest test are „misiunea” de a verifica nivelul serului matern de alfa-fetoproteină, estradiol neconjugat și gonadotropină corionică umană. În cazul în care aceste substanțe se găsesc în cantități prea mici sau, dimpotrivă, prea mari, se pune în discuție riscul unor deficiențe de tub neural la făt, cum ar fi Sindrom Down sau Trisomia 18. Triplu test NU pune un diagnostic de Sindrom Down, Sindrom Edwards sau Sindrom Patau, ci doar oferă o estimare a riscului de a dezvolta o sarcină cu anomalii cromozomiale. El este numai un punct de plecare pentru recomandări privind efectuarea unor investigații suplimentare.

Bi-test (pentru gravide cu vârsta peste 35 de ani)
Testul screening indică probabilitatea apariției unor malformații cromozomiale ale fătului. În funcție de rezultatul acestui test se va recomanda și efectuarea amniocentezei, dacă este cazul. Amniocenteza este singura analiză de diagnostic disponibilă care oferă un răspuns de precizie dacă fătul are sau nu o malformație congenitală.

Analizele de sânge din primul trimestru de sarcină

Bănuiala că ești însărcinată s-a confirmat printr-un test de sarcină? Felicitări! Începi o călătorie magică de nouă luni, la capătul căreia îți vei strânge bebelușul la piept!

Însă ca până la sfârșitul acestei aventuri să ai certitudinea că atât tu cât și copilul sunteți bine, va trebui să respecți toate recomandările medicului pe care ți l-ai ales să îți supravegheze sarcina. Iar primul lucru pe care acesta ți-l va cere este efectuarea unui set de analize de sânge. Iată care sunt acestea:

Grupa sanguină și Rh
Poate că grupa sanguină o știai deja, dar mai important decât ea este Rh-ul. Dacă al tău este negativ iar al partenerului este pozitiv, fătul îl va moșteni cel mai probabil pe al tatălui. În acest caz, între tine și făt va exista o incompatibilitate Rh (mama Rh negativ – fătul Rh pozitiv). Mai târziu, în al doilea trimestru de sarcină, dozarea de anticorpi D va stabili dacă aceștia sunt sau nu prezenți. În caz afirmativ, ei vor fi ținuți sub control cu tratament, pentru a elimina riscul de avort sau afectare a fătului. În situația inversă – mama Rh pozitiv, fătul Rh negativ -, în primele 72 de ore după naștere ți se va administra un vaccin care să preîntâmpine posibile neplăceri la următoarea sarcină.

Hemoleucograma completă
Această analiză poate evidenția prezența unei posibile infecții în sânge sau a anemiei. Datele sunt furnizate de numărul de globule roșii și albe, de trombocite și de cantitatea de hemoglobină din sânge.

Coagulograma
Este o analiză care vizează viteza de coagulare a sângelui. Menționez că în sarcină este normal ca viteza de coagulare să înregistreze o creștere. Însă o creștere peste valoarea considerată maximă poate fi indiciu de trombofilie, caz în care gravida va trebui atent monitorizată.

Biochimia
În cadrul analizei vor fi măsurate valorile glucozei din sânge, proteinei, lipidelor, enzimelor, mineralelor (calciu, fosfor, potasiu, fier) și a bilirubinei (substanță secretată de ficat).

Serologia hepatitelor B și C
În special în cazul hepatitei B, este important să fie cunoscută prezența acesteia, pentru instituirea imunoprofilaxiei care să asigure o evoluție corespunzătoare a sarcinii și împiedicarea transmiterii virusului la făt în timpul travaliului și nașterii.

Testare sifilis
Este foarte important ca infecția să fie cât mai repede depistată pentru a fi eficient tratată. Altfel, ea se transmite bebelușului la naștere și îi creează mari probleme la nivelul oaselor, dinților, auzului (surditate) și ochilor (orbire).

Testare HIV
Este o analiză necesară în vederea protejării fătului, căruia mama îi poate transmite virusul în trei feluri: la naștere, prin lapte și prin sânge, în timpul sarcinii.

Profilul TORCH
În principiu este bine să fie efectuat înainte de a rămâne însărcinată, dar poate fi recomandat de medic și în primul trimestru. Este un test complex care ajută la identificarea unor infecții care pot fi transmise de la mamă la făt și pot afecta dezvoltarea acestuia pe perioada sarcinii: toxoplasmoză, sifilis, hepatita B, HIV, infecția cu enterovirus, citomegalovirus, herpes simplex și rubeolă.

De ce și când ai nevoie de specialist în infertilitate

Primul studiu de analiză a problemelor de fertilitate din România, efectuat în urmă cu doi ani, releva faptul că unul din patru cupluri (27%) care își doresc cât mai curând un copil nu reușesc să obțină o sarcină deși încearcă de 1-5 ani. Acestora li se adaugă un procent de 11% care perseverează în încercarea lor de mai mult de cinci ani. Fertilitatea scade într-un ritm accelerat peste tot în lume, și nici România nu face excepție. Potrivit aceluiași studiu, marea majoritate a celor care nu pot obține o sarcină se adresează medicului ginecolog în încercarea de a rezolva problema, când de fapt soluțiile se află la specialistul în infertilitate.
Planificarea unei sarcini poate fi uneori dificilă. Dacă sunteți pregătiți să aveți un copil dar întâmpinați probleme în a obține o sarcină, este momentul să vă adresați unui specialist în infertilitate. Iată situațiile care reclamă în mod clar intervenția acestuia:

Nu ați conceput după un an de relații sexuale regulate și neprotejate.
Pentru a concepe sunt necesare, în medie, două până la șase luni. Însă dacă după 12 luni de relații sexuale în condițiile anterior descrise nu ați obținut o sarcină, aveți nevoie de o consultație de specialitate.

Ați avut două sau mai multe avorturi spontane.
Avortul reprezintă pierderea unei sarcini în termen de până la 20 de săptămâni și poate fi cauzat de incorecta implantare a ovulului fertilizat sau de unele defecte structurale. Dacă ați avut două sau mai multe avorturi este recomandat ca specialistul în infertilitate să investigheze cauzele care le provoacă.

Aveți tulburări de ciclu menstrual: lipsește, este neregulat, sângerari între menstre, menstre abundente.
Oricare dintre condițiile enumerate poate fi cauză de infertilitate. Fie este vorba despre probleme de ovulație, fie despre endometrioză, salpingită (inflamarea trompelor uterine), polip uterin, fibrom, leziune cervicală sau o anomalie endocrină.

Aveți un istoric de infecții cu transmitere sexuală.
Infecțiile cu transmitere sexuală provoacă inflamații și infecții. La femei, urmările pot fi cicatrici ale trompelor uterine, ceea ce împiedică întâlnirea ovulului cu spermatozoidul. La bărbați, infecțiile recurente afectează numarul, calitatea și/sau mobilitatea spermatozoizilor.

Aveți o stare medicală cronică.
Este important să consultați un specialist în infertilitate dacă nu ați putut concepe și totodată suferiți de diabet, hipertensiune, boli genetice, renale, de inimă sau endocrine. De asemenea, dacă suferiți de menopauză precoce sau urmează să vă supuneți chimioterapiei.

Dacă vă regăsiți în oricare dintre situațiile de mai sus, specialistul în infertilitate vă poate oferi răspunsurile de care aveți nevoie și soluțiile prin care puteți obține o sarcină, inclusiv prin tehnicile de reproducere umană asistată.

Totul despre ICSI

Cel puțin în ceea ce privește infertilitatea, femeile sunt egale cu bărbații. În sensul că, potrivit studiilor efectuate, jumătate din cazurile de infertilitate își au cauzele în partea feminină a cuplului, iar cealaltă jumătate în partea masculină.

O bună perioadă de timp, în acele cazuri în care infertilitatea cuplului era determinată de disfuncții masculine legate de numărul sau motilitatea spermatozoizilor, tehnicile de reproducere umană asistată aveau o singură soluție: utilizarea de material seminal de la un donator. Din fericire, știința și progresul tehnologiei au găsit soluția și pentru aceste cazuri: injectarea intracitoplasmatică a spermei (ICSI). În esență, această tehnică este o intervenție microscopică prin care spermatozoidul este capturat cu o micropipetă și plasat în interiorul ovocitului printr-un orificiu practicat în membrana lui exterioară de protecție, numită pellucida, mărind șansele de reușită ale fertilizării in vitro.
În fertilizarea in vitro clasică, tradițională, spermatozoizii întâlnesc ovocitul în mediu controlat, de laborator. Însă atunci cand acest lucru nu se întâmplă pentru că materialul seminal fie conține prea puțini spermatozoizi, fie aceștia au o motilitate redusă, fie lipsesc total (azoospermie), tehnica ICSI ajută la fertilizarea ovulului care apoi crește (tot în condiții de laborator), devine blastocit și mai apoi embrion, urmând ca după trei sau cinci zile să fie transferat în uterul femeii. În ICSI, de obicei, după 2-3 zile de la transferul embrionar, pellucida se dizolvă și embrionul se implantează în endometru. Însă, dacă pellucida, această membrană protectoare, este dură (frecvent la femeile cu vârsta peste 40 de ani) și embrionul nu se va putea elibera ușor, înaintea embriotransferului, sub microscop, cu un laser, se efectuează o deschidere artificială. Intervenția se numește ecloziune asistată, favorizează implantarea embrionului și crește șansa de reușită a fertilizării.
În cazul bărbaților care suferă de azoospermie, în vederea efectuării ICSI, spermatozoizii sunt recoltați din epididim (organ cilindric care se întinde în spatele testiculului) sau din testicul, sub anestezie locală, cu ajutorul unui ac fin.
Indicațiile pentru ICSI:
Infertilitate masculină
Eșecul unei proceduri anterioare de fertilizare in vitro
Femei la care se folosesc ovocite vitrificate anterior
Cupluri care trebuie să facă Diagnostic Genetic Preimplantațional (PDG).
Rata de succes înregistrată la tehnica de fertilizare ICSI este de 30-40% pe ciclu, în funcţie de vârsta cuplului, nivelul hormonal, boli (diabet, hipertensiune etc) şi stil de viaţă (greutate corporală în exces, stres, consum excesiv de alcool şi nicotină etc).

Normal și anormal în durerea de sâni. Când să te adresezi medicului

Nu este ceva neobișnuit sau anormal ca, în timpul ciclului menstrual, din cauza hormonilor care determină schimbări la nivelul țesutului mamar, să apară durere sau disconfort la nivelul sânilor. Acest tip de durere este comună și ocazională.

Medical denumită mastalgie, durerea de sâni poate fi ciclică sau nonciclică. Cea ciclică se asociază ciclului menstrual și tinde să se reducă în intensitate în timpul menstrei. Cea nonciclică, însă, nu este atât de frecventă și are uneori cauze care trebuie mai întâi identificate. Poate fi vorba despre un traumatism la nivelul sânului, de o infecție, sau poate fi provocată mai degrabă de țesutul din jurul lui sau de articulațiile din proximitate decât de sân în sine. Nivelul de intensitate al durerii poate varia de la jenă și sensibilitate la senzația de sâni mai plini decât de obicei și ușoare furnicături, până la durerea ascuțită, vie.
Referindu-ne la variatele posibile cauze ale durerilor de sâni, unele nu prezintă motive de îngrijorare, însă altele ar trebui să fie motive întemeiate de a solicita o consultație de specialitate.
Cauze normale ale durerilor de sâni
Așa cum am precizat deja, la vârsta fertilă fluctuațiile hormonale (estrogenul și progesteronul) pot provoca senzația de sâni tumefiați (umflați) și dureroși. În unele cazuri durerea se agravează pe măsura înaintării în vârstă, datorită sensibilității crescute la hormoni. Sunt trei perioade în viața unei femei în care faptul că hormonii interferează cu menstra determină dureri de sâni: pubertatea, sarcina și menopauza.
În sarcină, sânii devin dureroși din cauza creșterii lor în volum, ceea ce iar este un lucru normal. Apoi, după naștere, alăptarea vine uneori cu o serie de dificultăți. Și mă refer la durerea de sâni cauzată de angorjare, adică atunci când aceștia sunt preaplini de lapte. Exprimarea laptelui (manual sau cu pompa de muls) ameliorează disconfortul. Și neatașarea corectă a copilului la sân poate determina dureri la nivelul mameloanelor. Sfaturile unui consultant în alăptare cu siguranță că vor rezolva acest neajuns.
Fumatul, medicația antidepresivă și cea pentru bolile de inimă, terapia cu hormoni și antibioticele, toate pot avea ca și efect durerile de sâni.
Când să te adresezi medicului
În perioada de alăptare mamele se pot confrunta cu mastita. Aceasta este o infecție a canalelor galactofore, ce provoacă dureri severe la nivelul sânilor, mâncărimi, inflamații, senzație de arsură, febă și frisoane. Medicul va stabili conduita terapeutică, care constă în antibioterapie.
De asemenea, durerile de sâni cauzate de chisturi sau noduli vor trebui investigate. Foarte important de reținut este faptul că marea majoritate (circa 85%) a nodulilor mamari sunt benigni, adică NU sunt de natură canceroasă. Cancerul mamar de obicei nu doare, iar nodulii benigni de cele mai multe ori sunt dureroși. Însă pot exista și excepții de la această regulă, desigur.
Adresează-te de urgență medicului dacă durerea de sâni:
– durează de mai mult de două săptămâni;
– pare să fie concentrată într-o anumită zonă;
– se agravează pe măsură ce trece timpul;
– te împiedică să îți desfășori activitățile zilnice

Progesteronul și estrogenul, cei mai importanți hormoni

Ovarele produc și eliberează doi hormoni sexuali de o mare însemnătate în dezvoltarea caracteristicilor sexului feminin în perioada pubertății și în asigurarea fertilității: estrogenul și progesteronul. Cel dintâi este esențial în dezvoltarea sânilor, în distribuția grăsimii pe șolduri, picioare și sâni și la dezvoltarea organelor reproducătoare, iar ambii – atât estrogenul cât și progesteronul – sunt necesari în pregătirea uterului pentru menstruație.

Din diverse motive, organismul poate produce prea puțin sau prea mult estrogen. Nivelurile acestuia se modifică pe parcursul lunii, fiind mai mari la mijlocul ciclului menstrual și mai mici în perioada menstrei, urmand ca la menopauză să scadă ireversibil. Creșterea nivelului de estrogen poate fi determinată și de administrarea pilulelor contraceptive sau de terapia hormonală. Nivelul estrogenului din organism se determină printr-o analiză de sânge și urină. Un nivel ridicat duce la creștere în greutate (în principal în zona taliei, șoldurilor și coapselor), probleme menstruale, sâni fibrochistici, fibroame uterine, oboseală, senzație de balonare, probleme de memorie, depresie. În schimb, un nivel scăzut de estrogen, cauzat de menopauză sau de îndepărtarea chirurgicală a ovarelor, se va manifesta prin menstre care se reduc ca și frecvență ori se opresc, bufeuri, transpirații nocturne, insomnie, piele uscată, modificări de dispoziție, uscăciune vaginală, dorință sexuală scăzută.
Deși estrogenul este un hormon sexual feminin, el este prezent și la bărbați. Un nivel crescut al acestuia determină ginecomastie (creșterea țesutului mamar), disfuncție erectilă și infertilitate. Atunci când nivelul estrogenului este scăzut, manifestările includ apariția excesului de grăsime pe abdomen și scăderea dorinței sexuale.
Celălalt hormon esențial, progesteronul, are rol de protecție împotriva tulburărilor și dezechilibrelor din organism, pentru ambele sexe. În cazul femeilor joacă un rol vital în ciclul menstrual, în sarcină și dezvoltarea embrionului. Progesteronul este cel care reglează endometrul, este esențial pentru dezvoltarea fătului și este implicat în stimularea țesutului mamar pentru a favoriza lactația.
Nivelul de progesteron este de obicei mai mare la o femeie însărcinată, dar creșterile pot avea și alte cauze. O creștere peste anumite limite în timpul sarcinii poate indica fie o sarcină molară (o tumoră benignă care se dezvoltă în uter), fie o sarcină gemelară.
Dacă progesteronul este absent sau nivelurile sunt prea mici, pot apărea sângerarile menstruale neregulate. Lipsa de progesteron în fluxul sanguin poate însemna că ovarul nu a reușit să elibereze un ovul, ceea ce se întâmpla în sindromul ovarelor polichistice.
O scădere a progesteronului în timpul sarcinii poate duce la avort spontan și la travaliu precoce. Simptomele acestei scăderi sunt durerile abdominale, sensibilitatea constantă a sânilor și starea de oboseală accentuată.
Pentru o femeie care nu este însărcinată, scăderea nivelului de progesteron indică diminuarea funcției ovariene, iar creșterea acestuia trage un semnal de alarmă asupra posibilității existenței unor chisturi ovariene sau chiar a unei tumori ovariene. Nivelurile ridicate de progesteron sunt asociate cu un risc crescut și pentru dezvoltarea cancerului de sân.

Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

PGD și PGS – două analize genetice care pot salva vieți

Toți purtăm o amprentă genetică, de la părinții noștri. Iar atunci când este vorba despre o anomalie, este firesc să nu ne dorim să o transmitem copiilor noștri. Lucru care acum este posibil. Realizarea unui screening genetic preimplantațional (PGS) atunci când este vorba despre o fertilizare in vitro, are o însemnătate majoră. PGS se referă la tehnicile prin care embrionii proveniți din părinți genetici presupuși normal cromozomial sunt depistați pentru aneuploidie (embrionii cu anomalii genetice se numesc aneuploizi, iar cei cu bagaj genetic normal se numesc euploizi).

Diagnosticul genetic de preimplantare (PDG) se impune în cazul în care unul dintre părinți sau ambii au o anomalie genetică cunoscută, iar testarea embrionului obținut prin fertilizare în laborator va putea determina dacă și acesta are o anomalie genetică. Dacă afecțiunea genetică este diagnosticată în cursul perioadei de graviditate, aceasta se soldează cu întreruperea sarcinii, ceea ce implică un triplu cost pentru cuplul în cauză: emoțional, somatic și economic. Diagnosticul genetic de preimplantare permite descoperirea anomaliilor embrionilor, înainte ca aceştia să fie implantaţi în uter. Mai precis, PGD ajută la determinarea genotipului embrionilor, înainte de obţinerea unei sarcini prin fertilizarea in vitro, asigurând astfel nașterea de copii sănătoși.

Analiza PGD se utilizează pentru diagnosticarea bolilor monogenice – talasemia şi fibroza chistică – dar și a altor circa 350 de alte afecţiuni genetice rare (hiperplazia congenitală renală, boala Huntington, boala Cadasil, tulburările neuromusculare etc). Poate fi folosită pentru a exclude genele care afectează calitatea vieţii sau care pot conferi viitorului copil condiţii de viaţă limitative, precum diabetul şi cancerul. Această procedură implică efectuarea biopsiei embrionului în laboratorul de fertilizare in vitro, la ovulele de ziua 3 sau la blastocitele de ziua 5, imediat după fertilizare. Vor fi recoltate câteva celule de la embrion, cu scopul de a le supune testelor genetice.
Biopsia celulelor din embrion se efectuează cu ajutorul unui laser special, conectat la un microscop. Metoda permite recoltarea unui număr mai mare de celule (până la 20), în deplină siguranță pentru embrion. Celulele recoltate sunt introduse în eprubete numerotate și trimise laboratorului de genetică, unde vor fi supuse analizelor moleculare, pentru diagnoză. În ziua transferului embrionar, ca urmare a rezultatelor testării genetice, vor fi selectați embrionii ideali pentru transfer. Vor fi aleşi cei fiziologici, sănătoși, în timp ce embrionii care se dovedesc a fi purtători de boli genetice vor fi excluşi.

De ce apare sarcina extrauterină?

O sarcină ectopică (extrauterină) apare atunci când ovulul fertilizat se implantează într-un alt loc decât în interiorul uterului. În cele mai multe dintre cazuri este vorba despre o implantare În trompele uterine, sarcina numindu-se și sarcină tubară. Sarcinile extrauterine se mai pot localiza la nivelul ovarului, cervixului sau în interiorul abdomenului. Este de subliniat faptul că o sarcină ectopică este o patologie periculoasă care, nedepistată și înlăturată la timp poate avea grave consecințe pentru femeie, punându-i chiar viața în pericol.

Cauzele unei sarcini extrauterine nu sunt întotdeauna cunoscute, dar s-a observat că în majoritatea situațiilor sunt incriminate anomalii la nivelul trompei uterine care nu permit ovulului fecundat să ajungă în uter. Deformările trompei pot fi urmarea unei inflamații cauzate de o infecție (chlamydia, gonoree) dar nu este exclus să fie și defecte din naștere. De asemenea, „piedica” mai poate fi reprezentată de prezența țesutului cicatricial de la o infecție anterioară sau de aderențe de la o intervenție anterioară. Și folosirea steriletului o perioadă lungă de timp poate fi cauza apariției unei sarcini extrauterine.

Practic orice femeie riscă să aibă o sarcină extrauterină, însă pentru unele categorii acesta este mai mare. Este vorba despre cele care s-au mai confruntat cu o sarcină extrauterină, care au un diagnostic de boală inflamatorie pelvină cauzată de o infecție, care suferă de endometrioză sau care urmează tratamente de fertilitate. De asemenea, riscul ca sarcina să se fixeze în afara uterului planează și asupra femeilor care fumează după ce au rămas însărcinate.

Simptomele unei sarcini ectopice sunt simptome care se adaugă celor unei sarcini obișnuite. Astfel, pe lângă lipsa menstrelor, greață și sensibilitate la nivelul sânilor, oboseală și urinări frecvente, în sarcina ectopică mai sunt prezente dureri accentuate în zona abdominală sau pelvină (care se intensifică atunci când gravida face mișcări ori se încordează), sângerări vaginale (ușoare sau abundente), simptome gastrointestinale, dureri în timpul actului sexual, stare de slăbiciune, amețeli, senzație de leșin, dureri la nivelul umerilor (cauzate de sângele care irită diafragmul, principalul mușchi respirator).

Cea mai gravă complicație a sarcinii ectopice este reprezentată de ruperea trompelor uterine și hemoragia severă care se declanșează, caz în care viața este pusă în pericol. Nedepistarea la timp a unei sarcini extrauterine și ruperea unei trompe afectează fertilitatea, în sensul că șansele obținerii unei sarcini scad. În schimb, dacă ambele trompe au fost afectate – de sarcini diferite – și au devenit nefuncționale, infertilitatea este totală.

Odată diagnosticată, sarcina ectopică va trebui întreruptă pentru a fi eliminate riscurile ce pot decurge. Întreruperea se face fie cu tratament medicamentos, fie chirurgical, în funcție de stadiul sarcinii. Dacă trompa este deja afectată, intervenția chirurgicală este o urgență. Se poate efectua chirurgie laparoscopică pentru îndepărtarea sarcinii ectopice și „repararea” trompei sau eliminarea ei. În situația în care sarcina extrauterină nu poate fi îndepărtată laparoscopic se apelează la o altă procedură chirurgicală numită laparotomie (deschiderea chirurgicală a abdomenului prin incizarea peretelui său).

Totul despre vaccinarea anti-HPV

Majoritatea cancerelor cervicale sunt asociate cu papilomavirusul uman (HPV), o infecție cu transmitere sexuală. Imunizarea pe scară largă cu vaccinul HPV ar putea reduce impactul cancerului de col uterin la nivel mondial. Iată ce trebuie să știți despre acest vaccin.

Diverse tulpini de HPV se răspândesc prin contact sexual și sunt asociate cu majoritatea cazurilor de cancer de col uterin. Vaccinarea HPV poate preveni majoritatea cazurilor de cancer de col uterin dacă este efectuată înainte ca o fată sau o femeie să fie expusă la virus. În plus, acest vaccin poate preveni cancerul vaginal și vulvar la femei și apariția condiloamelor genitale și a cancerului anal la femei și bărbați. În teorie, vaccinarea băieților împotriva tipurilor de HPV asociate cu cancerul de col poate contribui, de asemenea, la protejarea fetelor de virus prin scăderea riscului de transmitere. Anumite tipuri de HPV au fost, de asemenea, legate de cancerele la nivelul gurii și gâtului, astfel că, probabil, vaccinul HPV oferă o anumită protecție și împotriva acestor tipuri de cancer.


Cine îl face?
Vaccinul HPV este recomandat, de rutină, fetelor și băieților cu vârste între 11 și 12 ani, deși poate fi administrat încă de la vârsta de 9 ani. Este ideal pentru fete și băieți să primească vaccinul înainte de începerea vieții sexuale și expunerii la virus. Cercetările au arătat că administrarea vaccinului la o vârstă fragedă nu este legată de un început mai precoce al activității sexuale. Odată ce o persoană a fost infectată cu HPV, s-ar putea ca vaccinul să nu fie la fel de eficient sau să nu funcționeze deloc. De asemenea, răspunsul la vaccin este mai bun la vârste mai tinere decât la vârste mai mari.
Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) recomandă acum ca toți copiii de 11 și 12 ani să primească două doze de vaccin HPV la cel puțin șase luni de distanță, în loc de schema recomandată anterior, de trei doze. Copiii cu vârsta între 9 și 10 ani și adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani, de asemenea, pot fi vaccinați conform schemei actualizate, cu două doze. Cercetările au arătat că schema de două doze este eficientă pentru copiii cu vârste sub 15 ani.
Adolescenții și adulții tineri care încep seria de vaccinuri mai târziu, de la 15 la 26 de ani, ar trebui să continue să primească trei doze de vaccin.


Cine nu se poate vaccina
Vaccinul contra HPV nu este recomandat femeilor însărcinate, persoanelor a căror stare de sănătate generală este deteriorată, celor care suferă de alergii severe (inclusiv la drojdie sau latex). De asemenea, dacă la administrarea primei doze de vaccin s-a manifestat o reacție alergică la una din componentele acestuia, nu mai trebuie administrate următoarele doze.


Vaccinul HPV mai oferă beneficii celor deja activi sexual?
Da. Chiar dacă aveți deja o tulpină de HPV, puteți beneficia totuși de vaccin, deoarece vă poate proteja de alte tulpini pe care încă nu le aveți. Cu toate acestea, niciunul dintre vaccinuri nu poate trata o infecție cu HPV existentă. Vaccinurile vă protejează numai de tulpinile specifice de HPV la care nu ați fost expus.


Efectele secundare
În general, efectele secundare sunt ușoare. Cele mai frecvente reacții adverse ale vaccinului HPV includ durerea moderată, inflamația sau înroșirea la locul injecției. În unele cazuri mai pot apărea durerile de cap, greața, vărsăturile și o stare de slăbiciune.