Sarcină ușoară pe caniculă

Sarcină ușoară pe caniculă

Temperaturile foarte ridicate și umiditatea crescută sunt greu de suportat pentru oricare dintre noi, dar mai ales pentru viitoarele mămici. Deshidratarea, picioarele și mâinile umflate, iritațiile pielii sunt doar câteva dintre micile neplăceri prin care trece orice gravidă, dar pentru fiecare dintre ele există soluții.

Variațiile de temperatură, canicula și indicele de confort termic sunt resimțite mai acut de orice gravidă din cauza transformărilor hormonale și metabolice specifice perioadei de sarcină. Când indicele de confort termic depășește valoarea de 90, este mai indicat să stai într-un spațiu răcoros, cu aparatul de aer condiționat pornit, dar fără a sta în bătaia curenților reci de aer, pentru a nu te îmbolnăvi sau pentru a nu risca să te alegi cu vreo contractură a mușchilor. Atunci când ți se umflă mâinile și picioarele, lucruri firești în timpul sarcinii, îți recomand să limitezi consumul de sare. Dacă îți este greu să renunți la sare, un truc este să folosești plantele aromatice (cimbru, rozmarin, oregano) pentru a echilibra gustul preparatelor. În plus, evită să stai prea mult timp în picioare sau, din contră, prea mult pe scaun. Mâncărimile de pe piele sunt accentuate de temperaturile crescute. Folosește, pentru a le reduce din intensitate, mixturile mentolate (din farmacii) sau un lapte de corp hidratant (produsele din gamele dermato-cosmetice sunt binevenite). Este posibil să apară și iritațiile pe piele, acele bubițe roșiatice de mici dimensiuni, în zonele dintre sâni, pe gât sau sub braț. Pentru a preveni aceste iritații, folosește îmbrăcămintea din material natural, bumbac, ce lasă pielea să respire și renunță la hainele din materiale sintetice. Nu în ultimul rând, păstrează pielea uscată în zonele cu iritații.

Nu uita!
Este important ca ieșirile în aer liber să le faci fie la primele ore ale dimineții, fie după orele 18.00-19.00, când soarele se mai domolește din intensitate.

Deshidratarea, împiedică irigarea cu sânge a placentei și duce la scăderea tensiunii arteriale a viitoarei mămici si reprezintă o amenințare de avort sau de naștere prematură. O poți recunoaște prin următoarele simptome caracteristice: amețeală, oboseală accentuată, uscăciunea gurii, iar transpirația și urina lipsesc. În acest caz, prezența la medic este obligatorie. Pentru a preveni deshidratarea, bea apă înainte să ai senzația de sete, când organismul deja dă semne de deshidratare. Gravidele ar fi bine să bea 2,5 l de lichide pe zi, apă sau supă clară de legume, evitând sucurile carbogazoase, îndulcite cu zahăr sau înlocuitori. Dacă îți este greu să bei apă simplă, poți adauga în ea câteva felii de castraveți, lămâie sau fructe de sezon și 1-2 frunze de mentă ușor zdrobite. De asemenea, este bine să incluzi în alimentație mai multe legume și fructe bogate în apă, dar și să ponderezi consumul de alimente perisabile.

Protecția solară este obligatorie! Cremele de protecție te vor ajuta să previi apariția petelor maronii (favorizate de nivelul ridicat de estrogeni din perioada de sarcină) și sunt indicate ori de câte ori te expui la soare. Îmbracă haine deschise la culoare și nu uita să-ți iei pălăria pentru a preveni insolația. Semnele acesteia sunt febra, stare de confuzie, senzație de leșin, pulsul este accelerat. Și în accest caz, consultul medical de specialitate se impune de urgență.

Leave a Comment

Name*

Email* (never published)

Website