fertilizare in vitro

Top 3 situații în care apariția sarcinii nu poate avea loc decât prin FIV

Cu o incidență tot mai ridicată, infertilitatea tinde să devină un flagel al lumii moderne. Cauzele ei de natură medicală se regăsesc, în egală proporție, atât la femei cât și la bărbați, însă nu poate fi sub nicio formă trecută un vederea cea mai des întâlnită dintre ele: vârsta femeii.

Diagnosticul de infertilitate nu trebuie privit ca o sentință definitivă și irevocabilă de a nu avea copii. Tehnicile de reproducere umană asistată au în cele mai multe cazuri soluții chiar și pentru situații care pot părea la prima vedere fără șanse. Un diagnostic corect și un tratament personalizat pot face posibilă instalarea sarcinii. Tratament care se poate baza pe medicamente sau pe anumite intervenții chirurgicale. Însă atunci când toate aceste metode se soldează cu un eșec și nici inseminarea artificială nu a oferit rezultatul dorit, singura opțiune care rămâne valabilă este fertilizarea in vitro.
În unele cazuri, investigațiile efectuate de specialistul în infertilitate conturează din start, în mod evident, necesitatea realizării fertilizării in vitro ca și unică metodă prin care femeia să poată rămâne însărcinată.
Cea mai frecventă situație care recomandă FIV ca procedură pentru obținerea sarcinii o reprezintă obstrucția sau deteriorarea trompelor uterine. Acestea pot fi blocate (înfundate) sau deteriorate ca urmare a unei boli inflamatorii pelvine, endometriozei, unor fibroame uterine sau sarcini extrauterine în istoric. În cazurile în care obstrucția este bilaterală (ambele trompe sunt înfundate), fertilitatea este afectată total, iar singura soluție este, cum am afirmat, FIV.
O altă situație în care doar fertilizarea in vitro poate face posibilă instalarea sarcinii este anovulația. Procedura este recomandată atunci când, deși ca urmare a tratamentului s-a reușit obținerea ovulației, cu toate acestea în decurs de șase luni nu a putut fi concepută sarcina pe cale naturală.
Tot indicație pentru FIV are și diagnosticul de infertilitate masculină, indiferent de cauzele producerii acesteia. O producție redusă de spermă, anomaliile funcționale ale acesteia (ca de exemplu lipsa motilității spermatozoizilor sau o calitate slabă a lor) ori imposibilitatea ejaculării sunt cauze de infertilitate masculină. Obținerea unei sarcini într-un astfel de diagnostic poate avea loc fie prin procedura convențională de fertilizare in vitro, fie prin metoda ICSI (injecția intracitoplasmatică cu spermă). În primul caz se procedează la cultivarea în laborator a spermatozoizilor și ovulelor viabile până când vor fertiliza, urmând să fie realizat transferul embrionar. În al doilea caz – atunci când calitatea spermei este foarte scăzută – embrionul este obținut ca urmare a injectării unui spermatozoid în citoplasma ovulului, tot in condiții de laborator.

Factorii care asigură succesul unui FIV

Rata de succes a FIV depinde de mai mulți factori.

Potrivit primului și singurului studiu de analiză a problemelor de infertilitate, realizat anul trecut la inițiativa Asociației pentru Reproducere Umană din România, 16,8% din populația fertilă din țara noastră se află sau s-a aflat într-o situație de infertilitate. Însă procentul crește semnificativ dacă sunt luate în calcul și cuplurile care își doresc cât mai curând copii dar nu au reușit să obțină o sarcină până în prezent, deși încearcă de 1-5 ani.

Dorind să își rezolve problema, cele mai multe cupluri se adresează medicului ginecolog, deși soluțiile se află în mâna specialistului în infertilitate. Cel care o poate trata cu succes, cu ajutorul tehnologiilor medicale avansate. Același care, atunci când celelalte metode de reproducere umană asistată medical nu au oferit rezultatul dorit, poate recomanda și efectua – alături de embriolog – fertilizarea in vitro.

Rata de succes a acestei intervenții depinde de o serie de factori.
Vârsta femeii poate fi considerat primul factor important, dar nu singurul. Însăși cauza infertilității poate influența reușita procedurii. De aceea, stabilirea cu exactitate a acesteia contează atât de mult.
Cele mai frecvente cauze medicale ale infertilității feminine sunt reprezentate de afecțiuni precum endometrioza, trompe înfundate, insuficiență ovariană primară, sindromul ovarelor polichistice sau fibromul uterin. La bărbați, primul loc îl ocupă azospermia (lipsa spermatozizilor în materialul seminal), alte cauze fiind reprezentate de calitatea spermei, inclusiv mobilitatea și capacitatea de fecundare. Astfel, stabilirea unui diagnostic corect și complet, prin analize și investigații specifice, urmat de tratamentul personalizat, în funcție de cauza infertilității, asigură succesul fertilizării in vitro.
Laboratorul de embriologie joacă și el un rol important în reușita procedurii. Aici este verificată calitatea ovulelor recoltate, stabilindu-se câte pot fi folosite în procedura de fertilizare in vitro. Cu cât calitatea lor este mai bună și numărul mai mare, cu atât și șansele de reușită cresc.
Aici, în laboratorul de embriologie, pe parcursul a cinci zile, în condiții create identic celor din uterul mamei, verificați și evaluați la intervale stricte de timp, cresc embrionii ce urmează să fie transferați. Profesionalismul și experiența embriologului, dotările tehnice ale laboratorului și nu în ultimul rând ziua embriotransferului (stabilită de specialistul embriolog), sunt aspecte care pot asigura succesul procedurii de fertilizare in vitro. Și încă un amănunt, deși nu este chiar amănunt: șansele de a obține o sarcină sunt cu atât mai mari cu cât sunt transferați mai mulți embrioni. Ceea ce, însă, crește și posibilitatea unei sarcini multiple.

PRP, soluție pentru infertilitate

PRP sau Platelet-rich plasma nu este o procedură nou inventată, ea fiind folosită de mulți ani, cu mare succes, în ortopedie, dermatologie, chirurgie estetică sau stomatologie. Noutatea vine din faptul că această procedură este folosită și în ginecologie, mai exact în cazul pacientelor ce au primit diagnosticul de infertilitate.

Rezerva ovariană scăzută, problemele cu endometrul, instalarea menopauzei precoce sunt doar trei dintre cauzele frecvente ale infertilității de tip feminin. Iar până de curând, pentru cele mai multe dintre femeile cu acest diagnostic visul de a avea copii se îndepărta tot mai mult. Dar folosirea acestei proceduri revoluționare le-ar putea reaprinde speranțele că ar putea ține în brațe copilul mult visat.

Procedura PRP constă în prelevarea de sânge de la pacientă, prelucrarea acestei probe în laboratorul de specialitate unde o anumită categorie de celule se separă din el. Ulterior, celulele sunt injectate, fie în ovare, care încep să producă din nou material genetic, fie în endometru, care se poate îngroşa suficient cât să permită implantarea embrionului. Cercetările din ultimii ani au scos la iveală faptul că o mică rezervă ovariană rămâne în ovare și după ce femeia intră la menopauză. Practic, folosind această procedură activăm rezerva respectivă, astfel încât să putem să obținem o sarcină. După prelevarea probei de sânge, prelucrarea acestuia în laborator durează o zi, iar introducerea celulelor se va face în cea de-a 2-a zi. În zilele următoare se repetă analizele medicale pentru a vedea dacă organismul a răspuns la tratament şi a apărut ovulaţia. Ulterior, femeile pot încerca să rămână însărcinate pe cale naturală sau pot opta pentru fertilizare in vitro, dacă vor să-şi mărească şansele de obține o sarcină.

Bine de știut!
Procedura nu are efecte adverse și nu există riscuri, deoarece se injectează celule din propriul sânge al pacientei.

În ziua de azi, multe femei sunt preocupate de desăvârșirea studiilor și apoi de realizarea profesionala. De lăudat, dar nu trebuie să uite de întemeierea unei familii și mai ales de posibilitatea de a rămâne însărcinate înainte de 30 de ani. Din punct de vedere medical, fertilitatea maximă a unei femei se înregistrează la 25 de ani, stabilizându-se până la 30. Urmează apoi o scădere lentă, iar după împlinirea a 35 de ani, curba descendentă a fertiliității este mai bruscă. Nu în ultimul rând, femeile nu trebuie să uite că odată cu vârsta pot apărea și mutațiile genetice sau altfel spus, cu cât creşte vârsta mamei, cu atât riscul de mutaţii genetice la făt este mult mai mare. Dacă la 30 de ani, abia 20% dintre ovocite prezintă mutaţii genetice, la 40 de ani, peste 80% dintre ovocite au!
credit foto: pinterest.com

Stimularea ovariană, prima etapă a unui FIV

Diagnosticul de infertilitate cade, de multe ori, ca un trăsnet asupra cuplurilor ce-și doresc copii. Vestea bună este însă că infertilitatea se poate trata datorită noilor metode de reproducere umană asistată, iar fertilizarea in vitro este o astfel de procedură ce poate readuce zâmbetul pe chipul cuplurilor diagnosticate cu infertilitate.

Procedura de fertilizare in vitro cuprinde mai multe etape: stimularea ovariană, puncția cu ajutorul căreia sunt colectate ovocitele, fertilizarea acestora cu materialul seminal al partenerului și transferul embrionar.

Stimularea ovariană este prima etapă importantă din cadrul procedurii de fertilizare in vitro. Aceasta presupune stimularea ovarelor prin terapie medicamentoasă specifică, principalul scop fiind acela de a obține mai multe ovule. Foliculul este o capsulă mică plină cu lichid, în interiorul căreia se dezvoltă și se maturizează ovulul. Multiplicând acești foliculi cu ajutorul terapiei medicamentoase se vor obține mai mulți embrioni care, după fertilizare, măresc șansele obținerii unei sarcini reușite. Pe toată perioada tratamentului de stimulare ovariană, monitorizarea numărului şi a creșterii foliculilor se realizează prin ecografie transvaginală şi cu ajutorul unor teste hormonale din sânge. Aceste analize permit stabilirea celui mai favorabil moment pentru recoltarea ovocitelor.

Tratamentul de stimulare ovariană destinat producerii și maturizării acestor foliculi, precum și dozajul acestora, este adaptat nevoilor fiecărui cuplu în parte, luând în calcul vârsta pacientei, reacția ovarelor la primele doze de medicamente, dar și nevoile fiecărui cuplu. Este important de reținut faptul că începerea tratamentul de stimulare ovariană nu garantează și recoltarea ovulelor, și aceasta pentru că unele paciente nu pot produce mai mulți foliculi, chiar și cu ajutorul tratamentului de stimulare ovariană.

Există însă și cazuri când, în urma stimulării excesive a ovarelor, apare sindromul de hiperstimulare ovariană, considerat o reacție adversă a procedurii de stimulare. Simptomele hiperstimulării ovariene se împart în trei categorii: ușoare, moderate și severe. Dacă în prima categorie se înscriu simptome precum balonarea abdominală, senzația de plenitudine, creștere ușoară în greutate, în forma severă simptomele pot fi de urină închisă la culoare sau lipsa acesteia, respirație scurtă și lipsă de aer, dureri toracice și abdominale joase, dureri în piept. Aceste manifestări nu trebuie neglijate, consultul medical fiind o urgență în acest caz.

Una din patru viitoare mame ce urmează tratamentul de stimulare hormonală poate dezvolta o formă ușoară a sindromului de hiperstimulare, fiind mai predispuse femeile tinere cu diagnostic de ovare polichistice ori cele care dezvoltă mai mult de 18-20 de foliculi în timpul stimulării.
credit foto: pinterest.com

Premiera mondiala

1_163

O femeie de 67 de ani a devenit cea mai in varsta mama-surogat din lume. Mai mult de atat, femeia a purtat sarcina chiar pentru fiica ei de 43 de ani a carei conditie medicala nu ii permitea sa duca o sarcina pana la capat.

Anastassia Ontou din Grecia a reusit sa duca sarcina pana la 7 luni jumatate, cand a nascut prin cezariana o fetita perfect sanatoasa. “Ma simt mai mult bunica, nu ma simt mama”, a declarat Anastassia Ontou, precizand insa ca decizia ei a fost usor de luat. “Fata mea a avut inima franta atunci cand a constatat ca nu poate purta ea o sarcina”. Constantina, fiica de 43 de ani a Anastassiei, a precizat ca initial a crezut ca mama ei este nebuna. “Nu am mai plans asa de ani de zile, atunci cand am aflat ce vrea sa faca mama”, a spus Constantina, fericita acum sa isi tina in brate copila. Constantina a incercat timp de 7 ani sa faca un copil, insa din pricina unei conditii medicale grave, uterul ei a fost indepartat nemaiputand purta o sarcina.

Cel care s-a ocupat atat de procedura de reproducere asistata cat si de supravegherea sarcinii este doctorul Konstantinos Pantos (foto), unul dintre cei mai renumiti specialisti in infertilitate, care conduce cea mai cunoscuta clinica de specialitate din Grecia si care, in octombrie, a deschis o clinica de fertilizare in vitro si in Romania, impreuna cu dr. Andreas Vythoulkas.

Dr. Pantos a declarat ca a avut retineri atunci cand a fost vorba despre aceasta sarcina, dar ca a reprezentat si o adevarata provocare medicala. Avand in vedere varsta mamei purtatoare, a fost pentru prima oara cand a fost necesar un acord al judecatorilor. “Este pentru prima oara cand este nevoie de un astfel de acord, iar acest lucru s-a intamplat din pricina varstei pe care o are mama puratoare, care, conform recordurilor mondiale, este cea mai in varsta mama surogat care a dus la final o sarcina”, a precizat dr. Konstantinos Pantos.

Nu este prima premiera pentru dr. Pantos si clinica pe care acesta o conduce.

Astfel, in 2004 clinica din Grecia a contribuit la nasterea primului copil fara talasemie majora* in urma biopsiei de blastocist. În 2007, un reportaj difuzat la CNN a prezentat reușita clinicii Genesis, cu ajutorul careia a venit pe lume un copil perfect sanatos intr-o familie purtatoare a sindromului Leber** si care mai avea doi copii orbi.

Pe 13 octombrie, dr. Konstantinos Pantos si dr. Andreas Vythoulkas au lansat in Romania primul centru de excelenta in fertilizarea in vitro, care isi propune sa ajute cat mai multe cupluri din Romania, dar si din Sud-Estul Europei, sa aiba copii cu ajutorul procedurilor de reproducere umana asistata.

*talasemia majora este o forma severa de anemie si este cauzata de o anomalie a uneia sau mai multor gene. Este mostenita de copil, direct de la parintele sau de la parintii purtatori. Daca este mostenita de la ambii parinti, talasemia este majora si va impune transfuzii sanguine pe tot parcursul vietii.

**sindromul Leber este o boală genetică ce duce la orbire. Este cea mai frecventă boală ereditară mitocondrială.