infertilitate

Cinci întrebări, cinci răspunsuri

Care sunt primele analize recomandate unui cuplu în caz de infertilitate?

În primul rând spermograma și spermocultura. Sunt analize neinvazive care vor exclude din start problemele de infertilitate masculină, în caz că ele nu există. Pentru parteneră se recomandă analizele hormonale, un profil complet realizat din sânge. Este important să fie inclus în acestea și hormonul anti-Mullerian (AMH), o analiză importană care oferă indicii despre rezerva ovariană. Tot din sânge se recomanda a fi efectuată analiza CA 125, care dă indicii despre o posibilă prezență a endometriozei. Apoi, o ecografie transvaginală, menită să identifice prezența eventualelor chisturi ovariene, a fibroamenlor uterine sau a anomaliilor de endometru. Și, nu în ultimul rând, histerosalpingografia, o analiză minim învazivă care oferă informații importante despre starea trompelor uterine. În funcție de rezultatul acestor analize se decide conduita terapeutică ulterioară.

Ce rol are stimularea ovariană?

Primă etapă a unui ciclu FIV, stimularea ovariană constă în administrarea unei terapii medicamentoase specifice care să determine ovarele să producă mai mulți foliculi în scopul obținerii mai multor ovule. Producerea mai multor ovule duce la o creștere semnificativă a șanselor fertilizării in vitro. Ce trebuie subliniat este faptul că tratamentul de stimulare ovariană nu garantează și recoltarea ovulelor. Asta deoarece, în unele cazuri, este posibil ca medicația să nu producă reacțiile așteptate, de creștere și maturizare a foliculilor. 

Histerosalpingografia este o procedură dureroasă?

În majoritatea cazurilor histerosalpingografia se efectuează fără anestezie. La dorința pacientei se poate efectua și cu anestezie locală. Majoritatea pacientelor care au făcut această investigație spun că resimt dureri în abdomenul inferior, dar că sunt suportabile. Câteodată, aceste dureri sunt însoțite de o stare febrilă. Disconfortul se intensifică în timpul introducerii substanței de contrast, dar dispar în maximum o oră de la finalizarea investigației. Sunt și paciente care au declarat că au suportat greu histerosalpingografia și că a fost foarte dureroasă. Totul ține de toleranța fiecăreia la durere.

Există speranță de a obține o sarcină pentru o femeie care intră precoce la menopauză?

Desigur. O nouă procedură medicală, PRP, permite extragerea anumitor celule din sânge, prelucrarea și injectarea acestora fie în ovare, care încep să producă din nou material genetic, fie în endometru, care se poate îngroșa suficient cât să poată permite implantarea embrionului. Este o procedură revoluționară care oferă șanse acolo unde nu mai exista speranță.

În ce cazuri se recomandă testul ERA?

Testul ERA calculează momentul optim pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro și este recomandat cuplurilor infertile cu eșec repetat de implantare a embrionilor. Acesta testează receptivitatea endometrului în momentul efectuării FIV. De asemenea, este recomandat și în cazul în care pacientele suferă de modificări patologice ale cavității endometriale cum sunt hiperplazia endometrială, endometrita sau polipii endometriali. 

Afecțiuni ale endometrului care pot cauza infertilitate

Uterul este un organ alcătuit din trei straturi – perimetru, miometru și endometru -, fiecare îndeplinind funcții specifice.

Perimetrul (sau tunica seroasă) reprezintă partea lui exterioară, care secretă un fluid ce previne frecarea dintre uter și organele aflate în proximitatea lui. Miometrul (tunica musculară) ocupă majoritatea volumului uterin și este compus din celule musculare netede. Acest mușchi este gros și ferm, în timpul sarcinii extinzându-se pentru a găzdui fătul în dezvoltare, iar în timpul nașterii contractându-se pentru a face posibilă expulzia copilului. Și, în final, endometrul (tunica mucoasă), care este căptușeala internă a uterului. Endometrul suferă modificări pe toată durata vieţii femeii. În cursul ciclului menstrual, sub influenţa secreţiei hormonale, el se îngroaşă pentru a primi blastocistul (ovulul fecundat) ce se implantează în acest strat. În timpul sarcinii, glandele și vasele de sânge ale endometrului continuă să crească în număr și dimensiune, spațiile vasculare fuzionează și devin interconectate, formând placenta, care furnizează oxigen și nutrienți embrionului și, ulterior, fetusului. În absenţa fecundaţiei, stratul superficial al endometrului se dezlipeşte şi este eliminat sub forma scurgerilor menstruale. La menopauză endometrul se atrofiază.
Modul în care arată endometrul precum și dimensiunea sa depinde în mare parte de vârsta reproductivă a pacientei și de perioada ciclului menstrual.
În mod normal, endometrul are o grosime medie de 6 – 7 milimetri. El însă începe să crească în grosime în timpul celei de-a 28-a zi a ciclului menstrual, atingând grosimea maximă a lunii imediat înainte de menstruație.
Femeile care au endometrul îngroșat în mod constant (hiperplazie endometrială) întâmpină dificultăți în a rămâne însărcinate. Hiperplazia endometrială necesită o investigație medicală, pentru stabilirea cauzelor care au produs-o. Una dintre cele mai frecvente cauze ale îngroșării anormale a endometrului are ca și explicație o cantitate excesivă de estrogen și un deficit de progesteron. Terapiile hormonale pot determina, de asemenea, îngroșarea endometrului. Alți factori favorizanți ai hiperplaziei sunt supraponderalitatea și obezitatea (ca și consecință a secreției excesive de estrogen). Ocazional, endometrul se îngroașă din pricina dezvoltării unei tumori ovariene care produce o cantitate mare de estrogen.
Și un endometru subțire, de asemenea, poate fi cauză de infertilitate. Studiile efectuate au condus la concluzia că subțierea temporară a endometrului este provocată de utilizarea anticoncepționalelor pe termen lung.
Dimensiunile endometrului considerate normale în urma efectuării ecografiei transvaginale sunt:

  • în timpul menstruației: 2-4 mm;
  • în faza timpurie proliferativă: 5-7 mm;
  • în faza târzie proliferativă pre-ovulatorie: până la 11 mm;
  • în faza secretorie (în timpul menstruației): 7-16 mm;
  • după dilatație, chiuretaj sau avort spontan: sub 5 mm.

Tot ce trebuie să știi despre ecografia transvaginală

Ecografia transvaginală este o metodă imagistică neinvazivă, nedureroasă și neiradiantă de explorare a organelor reproductive feminine (vagin, col uterin, trompe uterine, ovare, uter). Se realizează prin introducerea în vagin a unei sonde de circa 10-12 cm care emite ultrasunete și totodată captează ecoul sonic de la organele examinate.

Indicațiile unei ecografii transvaginale sunt multiple, aceasta fiind cea mai folosită investigație imagistică în ginecologie. Este necesară pentru:

  • Investigarea durerilor pelvine sau a sângerărilor vaginale inexplicabile;
  • Diagnosticarea tumorilor genitale benigne și maligne (polipi intrauterini, fibroame uterine, chisturi ovariene, etc);
  • Diagnosticarea afecțiunilor trompelor uterine și a inflamațiilor pelvine;
  • Monitorizarea ovulației prin vizualizarea foliculilor ovarieni la persoanele cu infertilitate;
  • Verificarea amplasării corespunzătoare a dispozitivului intrauterin (sterilet);
  • Confirmarea unei sarcini într-un stadiu incipient (prin ecografie transvaginală, o sarcină este detectabilă la 25 de zile după ovulație);
  • Examinarea colului uterin și pentru a putea fi identificate modificările care ar putea duce la complicații, cum ar fi un avort spontan sau o naștere prematură;
  • Identificarea unei sarcini extrauterine (sarcină ectopică), în care ovulul fertilizat se implanteaza în afara uterului, cel mai frecvent în trompele uterine;
  • Monitorizarea bătăilor inimii bebelușului;
  • Examinarea placentei cu scopul de a depista posibile anomalii.

Pentru că nu are restricții și nici contraindicații, ecografia transvaginală poate fi repetată ori de câte ori este nevoie. De preferat este să fie însoțită de un consult ginecologic, pentru ca medicul să poată obține toate informațiile necesare. Deși poate părea mai inconfortabilă decât ecografia abdominală, cea transvaginală are o mai mare acuratețe pentru că sonda utilizată se apropie cel mai mult de organele și structurile vizate. În plus, și imaginea care se formează are o calitate mult mai bună. Fidelitatea imaginilor este rezultatul apropierii ultrasunetelor de subiectul care se investighează și frecvenței mai mari emise de transductor (sonda ecografică). Avantajul explorării organelor genitale feminine cu ajutorul ecografiei transvaginale este și mai evident la persoanele cu indice de masă corporală crescut.

Ecografia transvaginală NU dăunează sub nicio formă sarcinii! Această metodă de investigație NU este iradiantă, iar ultrasunetele NU au efecte nocive asupra fătului.

De ce și când ai nevoie de specialist în infertilitate

Primul studiu de analiză a problemelor de fertilitate din România, efectuat în urmă cu doi ani, releva faptul că unul din patru cupluri (27%) care își doresc cât mai curând un copil nu reușesc să obțină o sarcină deși încearcă de 1-5 ani. Acestora li se adaugă un procent de 11% care perseverează în încercarea lor de mai mult de cinci ani. Fertilitatea scade într-un ritm accelerat peste tot în lume, și nici România nu face excepție. Potrivit aceluiași studiu, marea majoritate a celor care nu pot obține o sarcină se adresează medicului ginecolog în încercarea de a rezolva problema, când de fapt soluțiile se află la specialistul în infertilitate.
Planificarea unei sarcini poate fi uneori dificilă. Dacă sunteți pregătiți să aveți un copil dar întâmpinați probleme în a obține o sarcină, este momentul să vă adresați unui specialist în infertilitate. Iată situațiile care reclamă în mod clar intervenția acestuia:

Nu ați conceput după un an de relații sexuale regulate și neprotejate.
Pentru a concepe sunt necesare, în medie, două până la șase luni. Însă dacă după 12 luni de relații sexuale în condițiile anterior descrise nu ați obținut o sarcină, aveți nevoie de o consultație de specialitate.

Ați avut două sau mai multe avorturi spontane.
Avortul reprezintă pierderea unei sarcini în termen de până la 20 de săptămâni și poate fi cauzat de incorecta implantare a ovulului fertilizat sau de unele defecte structurale. Dacă ați avut două sau mai multe avorturi este recomandat ca specialistul în infertilitate să investigheze cauzele care le provoacă.

Aveți tulburări de ciclu menstrual: lipsește, este neregulat, sângerari între menstre, menstre abundente.
Oricare dintre condițiile enumerate poate fi cauză de infertilitate. Fie este vorba despre probleme de ovulație, fie despre endometrioză, salpingită (inflamarea trompelor uterine), polip uterin, fibrom, leziune cervicală sau o anomalie endocrină.

Aveți un istoric de infecții cu transmitere sexuală.
Infecțiile cu transmitere sexuală provoacă inflamații și infecții. La femei, urmările pot fi cicatrici ale trompelor uterine, ceea ce împiedică întâlnirea ovulului cu spermatozoidul. La bărbați, infecțiile recurente afectează numarul, calitatea și/sau mobilitatea spermatozoizilor.

Aveți o stare medicală cronică.
Este important să consultați un specialist în infertilitate dacă nu ați putut concepe și totodată suferiți de diabet, hipertensiune, boli genetice, renale, de inimă sau endocrine. De asemenea, dacă suferiți de menopauză precoce sau urmează să vă supuneți chimioterapiei.

Dacă vă regăsiți în oricare dintre situațiile de mai sus, specialistul în infertilitate vă poate oferi răspunsurile de care aveți nevoie și soluțiile prin care puteți obține o sarcină, inclusiv prin tehnicile de reproducere umană asistată.

Totul despre ICSI

Cel puțin în ceea ce privește infertilitatea, femeile sunt egale cu bărbații. În sensul că, potrivit studiilor efectuate, jumătate din cazurile de infertilitate își au cauzele în partea feminină a cuplului, iar cealaltă jumătate în partea masculină.

O bună perioadă de timp, în acele cazuri în care infertilitatea cuplului era determinată de disfuncții masculine legate de numărul sau motilitatea spermatozoizilor, tehnicile de reproducere umană asistată aveau o singură soluție: utilizarea de material seminal de la un donator. Din fericire, știința și progresul tehnologiei au găsit soluția și pentru aceste cazuri: injectarea intracitoplasmatică a spermei (ICSI). În esență, această tehnică este o intervenție microscopică prin care spermatozoidul este capturat cu o micropipetă și plasat în interiorul ovocitului printr-un orificiu practicat în membrana lui exterioară de protecție, numită pellucida, mărind șansele de reușită ale fertilizării in vitro.
În fertilizarea in vitro clasică, tradițională, spermatozoizii întâlnesc ovocitul în mediu controlat, de laborator. Însă atunci cand acest lucru nu se întâmplă pentru că materialul seminal fie conține prea puțini spermatozoizi, fie aceștia au o motilitate redusă, fie lipsesc total (azoospermie), tehnica ICSI ajută la fertilizarea ovulului care apoi crește (tot în condiții de laborator), devine blastocit și mai apoi embrion, urmând ca după trei sau cinci zile să fie transferat în uterul femeii. În ICSI, de obicei, după 2-3 zile de la transferul embrionar, pellucida se dizolvă și embrionul se implantează în endometru. Însă, dacă pellucida, această membrană protectoare, este dură (frecvent la femeile cu vârsta peste 40 de ani) și embrionul nu se va putea elibera ușor, înaintea embriotransferului, sub microscop, cu un laser, se efectuează o deschidere artificială. Intervenția se numește ecloziune asistată, favorizează implantarea embrionului și crește șansa de reușită a fertilizării.
În cazul bărbaților care suferă de azoospermie, în vederea efectuării ICSI, spermatozoizii sunt recoltați din epididim (organ cilindric care se întinde în spatele testiculului) sau din testicul, sub anestezie locală, cu ajutorul unui ac fin.
Indicațiile pentru ICSI:
Infertilitate masculină
Eșecul unei proceduri anterioare de fertilizare in vitro
Femei la care se folosesc ovocite vitrificate anterior
Cupluri care trebuie să facă Diagnostic Genetic Preimplantațional (PDG).
Rata de succes înregistrată la tehnica de fertilizare ICSI este de 30-40% pe ciclu, în funcţie de vârsta cuplului, nivelul hormonal, boli (diabet, hipertensiune etc) şi stil de viaţă (greutate corporală în exces, stres, consum excesiv de alcool şi nicotină etc).

Și bărbații au probleme câteodată: azoospermia, teratozoospermia, oligospermia

Infertilitatea nu este o problemă exclusiv feminină, în jumătate dintre cazuri imposibilitatea obținerii unei sarcini având cauze masculine. Infertilitatea bărbaților se referă la probleme legate de calitatea spermei, numărul de spermatozoizi sau motilitatea lor.

Azoospermia
Cinci la sută dintre bărbații infertili au azoospermie sau o absență de spermatozoizi în ejaculare. Dar, datorită tratamentelor medicale avansate, aceștia nu trebuie să renunțe la speranța de a concepe un copil. În funcție de tipul de azoospermie, acesta poate fi tratată chirurgical. Și să nu uităm că mai există și tehnicile de reproducere umană asistată.
Azoospermia poate fi obstructivă sau non-obstructivă. Cea obstructivă reprezintă un blocaj la nivelul sistemului ductal, ceea ce face ca sperma să nu se poată amesteca cu restul fluidului ejaculator. Blocajul poate apărea din cauza unei leziuni, a unei infecții, a unei intervenții chirurgicale anterioare sau a unei anomalii genetice. Azoospermia non-obstructivă apare din cauza unei probleme în producția spermei, determinată de posibile dezechilibre hormonale, traumatisme ale testiculelor sau vaselor de sânge din testicule ori a testiculelor necoborâte (aspect care trebuia corectat în copilărie). În cazurile de azoospermie obstructivă, cele mai multe obstrucții sunt reparabile prin reconstrucție microchirurgicală sau endoscopică. Dacă este vorba despre o azoospermie non-obstructivă, prima variantă este un tratament care să ajute la dezvoltarea spermei ejaculate. Când această variantă nu dă rezultate, mai există cea a prelevării de spermă din testicule, urmând să fie folosită în cadrul procedurilor de reproducere umană asistată.

Teratospermia
Teratospermia este definită ca morfologie (formă) anormală a spermatozoizilor, cauzată de defecte ale capului, piesei medii și/sau cozii. Acest lucru afectează, de asemenea, fertilitatea. Morfologia spermatozoizilor poate fi analizată prin efectuarea unei spermograme.
Cauzele teratospermiei nu sunt clar definite și sunt dificil de determinat. Cu toate acestea, se pare că stresul fiziologic are efect asupra morfologiei spermatozoizilor. Dar nu este el singurul vinovat. Alți factori mai pot fi de natură genetică, infecțiile cronice, fumatul, alcoolul, consumul de droguri, obezitatea, diabetul sau traumatismele testiculare. Desigur, și vârsta are „un cuvânt greu de spus”, pentru că, pe măsură ce bărbatul îmbătrânește, capacitatea corpului de a produce spermatozoizi de bună calitate se diminuează.

Oligospermia
Un bărbat fertil are de la 15 milioane la peste 200 de milioane de spermatozoizi pe mililitru de spermă. Sub 15 milioane de spermatozoizi se diagnostichează ca fiind oligospermie. Deși oligospermia scade șansele ca un spermatozoid să găsească și să fertilizeze un ovul, nu exclude complet posibilitatea de a concepe natural. Dintre posibilele cauze ale oligospermiei se pot enumera varicocelul, ejacularea retrogradă (ejacularea înapoi în vezică), expunerea la căldură (băi fierbinți, saună etc), dezechilibre hormonale, infecții care interferează cu producția de spermă, unele medicamente (ca de exemplu alfablocantele), utilizarea steroizilor anabolizanți, probleme medicale (scleroză multiplă, diabet) sau stresul cronic.
Oligospermia își poate găsi „leac” fie în modificarea stilului de viață, fie în terapii, în funcție de cauza suspectată. De asemenea, mai poate fi luată în calcul intervenția chirurgicală, atunci când cauza este varicocelul.
În cazurile de oligospermie de natură genetică, în care tratamentele și intervențiile chirurgicale sunt ineficiente, soluția pentru obținerea unei sarcini o reprezintă prelevarea de spermă și folosirea ei în cadrul procedurilor de reproducere umană asistată (fertilizare in vitro, injecție intracitoplasmatică).

Bolile autoimune și infertilitatea

Factorii care determină atât infertilitatea feminină cât și cea masculină sunt numeroși și complecși. Printre aceștia se află și o categorie aparte: bolile autoimune. Acestea se manifestă atunci când propriul sistem de apărare percepe organismul că pe un inamic şi produce anticorpi împotriva acestuia. În fapt, sistemul de apărare începe să atace celulele organismului, inclusiv cele reproducătoare, afectând procese esenţiale pentru obţinerea unei sarcini: rezerva ovariană şi ovulația.

Cele mai frecvente boli autoimune întâlnite la femei sunt tiroidita Hashimoto, artrita, boala Crohn, lupusul, psoriazisul, boala Addison și diabetul zaharat de tip I. Chiar dacă niciuna dintre ele nu afectează în principal sistemul reproducător, tulburările metabolice pe care le induc (amenoreea și ciclurile menstruale anovulatorii) influențează în mod cert fertilitatea. În cazul bărbaților care suferă de boli autoimune, acestea influențează capacitatea de reproducere prin „atacul” pe care anticorpii din lichidul seminal îl declanșează asupra spermatozoizilor. Ca urmare, aceștia își modifică structura, fiindu-le totodată afectate funcțiile și motilitatea. Urmarea firească: imposibilitatea conceperii unui copil.

Chiar și în cazurile în care ovulația are loc, dereglările autoimune ale organismului vor „cataloga” celulele embrionare ca fiind străine și le vor distruge înainte ca embrionul să se implanteze în uter. De altfel, există multe situații în care boala autoimună este diagnosticată în urma investigațiilor amănunțite care se impun ca urmare a unor avorturi spontane repetate. În celelalte cazuri, în care bolile autoimune sunt cunoscute și pacientele se află sub tratament pentru acestea, însăși tratamentele reprezintă un pericol pentru evoluția sarcinii și fătul aflat în dezvoltare, riscul de avort spontan fiind crescut.

Întrebarea este însă: în condițiile unei boli autoimune se poate obține o sarcină? Răspunsul este DA. Având în vedere faptul că bolile autoimune au etape de activitate intensă dar și de remisie, se va urmări îndeaproape evoluția și se va planifica obținerea sarcinii atunci când simptomele sunt semnificativ diminuate și tratamentul bolii poate fi întrerupt. În unele boli autoimune – ca de exemplu cele reumatismale – din fericire au apărut generații noi de medicamente care nu afectează fertilitatea și pot fi folosite și pe perioada concepției. Oricum, în toate cazurile în care este vorba despre o pacientă cu o boală autoimună, specialistul în infertilitate va colabora strâns și permanent cu endocrinologul, reumatologul, hematologul sau diabetologul, după caz.
Chiar și atunci când tratamentul bolii autoimune nu a fost inițiat la timp și aceasta a evoluat și determinat infertilitatea, tot mai există o soluție pentru cuplurile care își doresc un copil: fertilizarea in vitro.

Ce se întâmplă atunci când scade nivelul estrogenului din sânge

Deși sunt considerați hormoni sexuali feminini, estrogenii sunt prezenți la ambele sexe. În organismul femeilor, însă, ei sunt extrem de importanți.

Funcțiile estrogenului se referă la menținerea sănătății pielii, a vaselor de sânge, a florei vaginale și a densității osoase, la sintetizarea proteinelor, coagularea sângelui și creșterea ratei metabolismului. De ce sunt mai importanți pentru femeie? Deoarece, pe lângă reglarea funcțiilor plămânilor și a digestiei, estrogenul stimulează dezvoltarea endometrială și a uterului. Un dezechilibru hormonal nu doar că are ca și consecințe menstruațiile dureroase, apariția acneei și a celulitei sau pierderea libidoului, dar influențează în mod negativ ceva cu mult mai important decât toate acestea: fertilitatea.
Motivele dezechilibrelor hormonale sunt multiple. Când este vorba despre genetică sau îmbătrânire, acestea nu pot fi influențate. În schimb există și factori asupra cărora se poate interveni: stresul, alimentația fără valoare nutritivă (categorie în care intră și cea de tip fast-food!), lipsa de mișcare și abuzul de substanțe nocive (alcool, tutun etc).

În mod normal și natural, nivelul de estrogen scade la femeile aflate la menopauză. Dar există și alte situații în care se întâmplă acest lucru, ca de exemplu în urma unei histerectomii (scoterea uterului/ovarelor). Este o consecință firească până la urmă, ca nivelul de estrogen să scadă după scoaterea ovarelor, pentru că acestea îl produc. Deficitul de estrogen apare însă și în cazul femeilor subponderale, precum și a celor supraponderale. De asemenea, sindromul Turner, disfuncțiile glandei tiroide și sindromul ovarului polichistic interferează cu producția de estrogen.
Pentru o femeie tânără, care își dorește să devină mamă, un nivel scăzut de estrogen sau chiar stoparea producției acestui hormon creează probleme care împiedică obținerea sarcinii. Ne referim la lipsa menstruației, la ciclu neregulat, la lipsa ovulației și, implicit, la infertilitate. Există și teorii potrivit cărora și endometrioza (o altă cauză de infertilitate feminină) este stimulată de același hormon, estrogenul.
Nivelurile hormonale pot fi evaluate pe baza unor teste de sânge. Esențiale sunt cele care evaluează nivelurile de hormoni sexuali: FSH (hormon foliculostimulant), LH (hormon luteinizant) și estradiol. Nivelurile FSH și LH pot indica de ce nu se poate obține o sarcină. Specialistul în infertilitate, în strânsă colaborare cu medicul endocrinolog, vor putea găsi, împreună, cele mai bune soluții pentru cazurile în care nivelul scăzut de estrogen a afectat capacitatea de a concepe.

Tratamentul potrivit pentru cele mai frecvente cauze de infertilitate

Peste tot în lume comportamentul reproductiv a suferit transformări importante, iar fertilitatea scade într-un ritm accelerat şi în România, situându-se sistematic sub nivelul de înlocuire a generaţiilor. În ceea ce privește cauzele infertilității, acestea ascund în general o patologie, o afecțiune care trebuie tratată și înlăturată pentru a se putea obține o sarcină.

Potrivit studiilor recente, în aproape jumătate dintre cazurile de infertilitate „vina” aparține bărbatului, iar cealaltă jumătate femeii. Referindu-ne la bărbați, cauzele pot fi reprezentate de o scădere a numărului și calității spermatozoizilor, fie ca urmare a unor intervenții chirurgicale, fie a unor infecții. În ceea ce le privește pe femei, infertilitatea poate fi cauzată de mai mulți factori: tulburări de ovulație și diferite probleme la nivelul ovarelor, blocarea sau obstrucționarea trompelor uterine, afecțiuni ale uterului, disfuncții anatomice și anomalii congenitale, endometrioză. Infertilitatea este o tulburare complexă și fiecare diagnostic în parte necesită o abordare diferită. Iată ce tratamente se aplică celor mai frecvente cauze de infertilitate.

La bărbați, în cazul modificărilor parametrilor materialului seminal (afectarea numărului, motilității și morfologiei spermatozoizilor), prima soluție este inseminarea. După 3-4 eșecuri se va recurge la o altă metodă de reproducere asistată.
La femei, pentru cele mai frecvente cauze de infertilitate se adoptă următoarele protocoale:
În Sindromul ovarelor polichistice: administrarea de anticoncepționale orale pentru scăderea nivelului hormonului luteinizant și reducerea riscului de avort spontan, urmată de tratamentul cu stimulatori de ovulație. În caz de eșec al tratamentului medicamentos se poate institui cel laparoscopic (drillingul ovarian). Totuși, majoritatea specialiștilor recomandă fertilizarea in vitro dacă terapia orală nu a funcționat.

În disfuncția ovulatorie: tratamente hormonale pentru stimularea ovulației. În caz de eșec se poate apela la ovocite donate.

În endometrioză: în formele ușoare, în care trompele uterine nu sunt afectate, se induce superovulația și apoi se procedează la inseminare intrauterină. În formele moderate spre severe și în cazurile în care nu a fost obținut un răspuns bun în urma tratamentului, se indică fertilizarea in vitro.
În hidrosalpinx: diagnosticarea se face laparoscopic, prilej cu care, adesea, fluidul care blochează o trompă uterină este înlăturat, putând fi ulterior obținută o sarcină chiar și pe cale naturală. În cazurile de hidrosalpinx bilateral, tratamentul chirurgical pentru dezobstrucție nu mai reprezintăa o opțiune, fiind indicată din start procedura de fertilizare in vitro.

În menopauza precoce: prin tehnica PRP (Platelet Rich Plasma, o plasmă îmbogățită trombocitar), se extrag anumite celule din sânge, se prelucrează prin centrifugare și se injectează în ovare, acestea începând să producă din nou ovocite. Sarcina se poate instala și natural, însă șansele sunt mai mari prin procedura de fertilizare in vitro.